Ieșenii s-au resemnat: „Trebuie să fim demni și să revenim pe forțele noastre în Liga I”

Mihai Andries 07 Jul. 2013, 22:27 Campionat
Ieșenii s-au resemnat:** „Trebuie să fim demni și să revenim pe forțele noastre în Liga I

Afectați de vestea că nu vor disputa nici măcar un meci de baraj pentru a rămâne în prima ligă, ieșenii s-au resemnat în cele din urmă și au acceptat ideea că vor juca în liga a doua în sezonul viitor. Antrenorul Costel Enache a declarat că jucătorii trebuie să treacă rapid peste acest moment și să pregătească foarte bine sezonul viitor, astfel încât CSMS să revină în elită prin forțe proprii.

„Suntem cu toții afectați, am sperat să jucăm măcar un meci de baraj, dar acum trebuie să tratăm ca atare această situație și să privim cu optimism înainte. Trebuie să plecăm hotărâți la un nou drum, în liga a doua și să revenim în elită prin forțele proprii. E normal să fim afectați, suntem și noi oameni, dar trebuie să fim bărbați, să fim demni și să privim cu încredere spre viitorul sezon”, a declarat antrenorul Costel Enache. Tehnicianul spune că situația confuză din Liga I putea fi evitată: „Sunt cam ciudate lucurile care se întâmplă acum și cred că nu trebuia să se ajungă aici, la toată această bulibășeală. Cu o organizare mai bună a regulamentelor nu s-ar fi ajuns aici. Nu e corect”.

Înapoi în vacanță

Fotbaliștii ieșeni se vor mai pregăti câteva zile săptămâna viitoare, după care vor primi liber din partea conducerii tehnice.

„Echipa va rămâne la pregătire încă 2-3 zile, după care jucătorii vor primi liber 4-5 zile și vor reveni la antrenamente pe 15 sau 16 iulie. Ultimele două săptămâni au fost grele pentru jucători, cu antrenamente intense, de aceea următoarele zile vom încerca să ieșim ușor din acest ritm. În această perioadă facem strategia pentru pregătire, vom stabili cantonamentul și programul meciurilor amicale. Singurul lucru pozitiv în toată această situație îl constituie faptul că avem mai mult timp pentru pregătire”, a adăugat Costel Enache.

 

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Mihai Andries 07 Jul. 2013, 22:27 Campionat
Pe aceeași temă