Ianis Zicu a tras concluziile la Farul după prima parte a sezonului: „Lucrurile pozitive sunt mai multe decât cele negative.” Antrenorul „marinarilor” crede într-o clasare pe locul 3

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Dec. 2019, 15:25 Actualizat: 20 Dec. 2019, 18:01 Campionat

La prima experiență ca antrenor principal al unei echipe de seniori, Ianis Zicu a obținut rezultate bune cu Farul Constanța. Clubul de la malul mării își propusese la începutul sezonului menținerea în Liga 2, însă după un parcurs bun în prima parte, în special datorită rezultatelor înregistrate pe teren propriu, are șanse inclusiv la promovare, chiar dacă poziția ocupată acum în clasament nu este una care să indice acest lucru. „Marinarii” au doar șase puncte mai puțin decât Rapid, care e pe loc de baraj promovabil, și la opt de CS Mioveni, ocupanta poziției a doua care duce direct în Liga 1.

Ianis Zicu: „A fost un sezon bun până acum. Nu pot să spun extraordinar, pentru că mi-aș fi dorit să fim în primele trei”

Ianis Zicu a făcut o analiză a primei părți a sezonului și a vorbit despre planurile și obiectivele pentru restul campionatului Ligii 2.

„Per total, lucrurile pozitive sunt mai multe decât cele negative, iar de aici trebuie să construim și să fim pregătiți pentru a doua parte din acest campionat. Am reușit, cred eu, să facem câteva lucruri foarte bune, faptul că nu am pierdut acasă niciun meci, am primit foarte puține goluri și suntem a patra apărarea din campionat, am obținut rezultate bune cu echipele de tradiție din fotbalul românesc și cred că putem să construim lucruri frumoase în continuare.

A fost un sezon bun până acum. Nu pot să spun extraordinar, pentru că mi-aș fi dorit să fim în primele trei, să fim cât mai aproape de un obiectiv pe care mi l-am propus eu, personal. Nu cred că era un lucru sută la sută realizabil când am început și nici acum nu suntem siguri că putem să terminăm în primele trei, dar este important că suntem aproape. Avem primul meci cu Chiajna, acasă, și toate gândurile se îndreaptă către această partidă. Dacă vom reuși să câștigăm, sunt convins că la Petrolul vom face un meci foarte bun”, a spus Zicu pentru fcfarulconstanta.ro.

Antrenorul Farului regretă remiza din ultimul meci desfășurat în 2019, 1-1 la Dunărea Călărași, fiindcă altfel echipa ar fi terminat și mai aproape de poziția a 3-a a clasamentului, cea despre care crede că poate fi atinsă la finalul campionatului, și ar fi reușit să obțină și prima victorie în deplasare în acest sezon.

„Când a început acest sezon, nu mă gândeam că în iarnă vom fi la șase puncte de locul de baraj. Dacă mi-ar fi spus cineva asta, aș fi fost foarte fericit. Acum sunt puțin trist, pentru că puteam să fim mai aproape dacă la Călărași am fi fost mai atenți și am fi reușit să câștigăm două puncte importante în lupta pentru locul 3, în acest moment, pentru că locurile 1 și 2 sunt destul de departe”, spune Ianis Zicu.

Farul, invincibilă acasă, dezastruoasă în deplasare. Zicu: „Este un lucru care nu-mi place. Îmi doresc să câștig fiecare meci”

Farul a avut un sezon excelent pe teren propriu. În nouă meciuri desfășurate pe teren propriu a obținut opt victorii și o remiză, iar cu cele 25 de puncte acumulate se situează pe locul 2 în clasamentul special al jocurilor din deplasare. Lider este UTA, cu 28 de puncte strânse în zece jocuri.

Punctul slab al echipei a fost însă meciurile din deplasare, acolo unde din 11 jocuri a scos doar patru puncte, din patru egaluri. În clasamentul special, Farul ocupă locul 15 din 19. Ianis Zicu speră ca acest parcurs prost să fie întrerupt încă de la prima deplasare din 2020, când Farul urmează să joace la Ploiești, cu Petrolul, cu singura echipă pe care nu a reușit să o învingă la Constanța. De primele două rezultate pe care le va înregistra echipa ține și speranța antrenorului de a avea șanse să spere sau nu locul 3.

„Este un lucru important faptul că am reușit acest minirecord pe teren propriu. Echipa a arătat în toate meciurile de acasă că este motivată pentru a câștiga. Poate că în deplasare trebuia să existe mai mult curaj, să reușim să fim mai concentrați în anumite momente, pentru că și acolo nu am pierdut la diferență mare de scor decât în două meciuri, la Buzău și la Măgurele. În rest, toate meciurile puteau fi cu un rezultat pozitiv 100 la sută. Am fost aproape și la Călărași, și la Pitești să câștigăm, chiar și la Reșița, unde am pierdut, dar am controlat jocul cea mai mare parte din timp. Este un lucru care nu-mi place. Normal că-mi doresc să câștig fiecare meci, nu mă gândesc niciodată că joc acasă sau în deplasare. Din păcate, până acum așa au fost lucrurile. Sper ca din retur să se schimbe și primul meci din deplasare, cel de la Petrolul, să fie și prima victorie. Dar până atunci avem meciul cu Chiajna, cel mai important din acest sezon, pentru că jucăm cu o echipă aflată prima sub linia retrogradării, iar dacă vom câștiga ne vom distanța la 11 puncte și primul obiectiv pentru orice echipă aflată în Liga a 2-a este să acumuleze 45 de puncte ca să fie relaxată”, e de părere Ianis Zicu.

„Cele două etape din start sunt foarte importante, pentru că atunci vom știi cele cinci-șase echipe care vor avea puncte sufieciente încât să aibă șanse mai mari. Dacă nu vom obține minimum patru puncte în aceste două meciuri, cu siguranță lucrurile vor fi clare și atunci trebuie să ne reorganizăm ca să putem pregăti sezonul viitor”, a mai spus antrenorul echipei constănțene.

„Este important pentru noi că sunt suporterii alături de echipă”

În acest sezon, Farul a reușit, în special prin rezultatele obținute pe teren propriu, să-și readucă la stadion cât mai mulți suporteri. Ianis Zicu a vorbit și despre importanța implicării fanilor.

„Este important pentru noi că sunt suporterii alături de echipă, au fost de două-trei ori și alături de jucători la vestiar, au vorbit cu ei, le-au explicat ce vor de la ei și lucrul acesta cred că s-a văzut. Băieții merg să-i salute de fiecare dată, se înțeleg foarte bine cu suporterii. Să sperăm că în momentele grele vor fi alături de noi, așa cum au fost la cele din deplasare. Pentru că s-ar putea să fie momente grele și la meciurile jucate acasă”, a spus Zicu.

Linia de clasament a echipei Farul după primele 21 de etape scurse din acest sezon al Ligii 2:

locul 9, 20 meciuri, 8 victorii, 5 egaluri, 7 înfrângeri, 24-18 golaveraj, 29 puncte

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: FC Farul Constanța

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Dec. 2019, 15:25 Actualizat: 20 Dec. 2019, 18:01 Campionat
Pe aceeași temă