În etapa a 11-a a Ligii a II-a, programată sâmbătă, 31 octombrie, FC Caransebeș a jucat în deplasare la „U” Cluj, gugulanii venind după un eșec usturător suferit în runda precedentă, un 0-5 sec, pe teren propriu, administrat de Gaz Metan Mediaș.
Meciul de pe Cluj Arena s-a încheiat cu scorul de 4-0 în favoarea gazdelor, pentru care au marcat C. Popescu, în minutul 10, Ursu, în minutul 20, Greu, în minutul 39, și același Ursu, din penalty, în minutul 87.
După partidă, am luat legătura telefonic cu Dorin Micșa, președintele lui FC Caransebeș 1913, care ne-a declarat: „Cu siguranță, săptămâna viitoare trebuie să se întâmple lucruri importante în cadrul clubului, fiindcă nu putem continua în situația în care ne aflăm acum. Eu, unul, nu pot continua cu jumătățile astea de măsură, să ne facem de râs pe toate stadioanele pe care jucăm! Caransebeșul nu merita o asemenea umilință din partea unor copii de 20 de ani, pe care, de altfel, îi felicit. E vorba de U Cluj. Jucătorilor în galben-albastru ar trebui să le fie rușine de cum s-au prezentat azi (sâmbătă – n.r.), indiferent de problemele cu care se confruntă. Să te umilească o echipă care până anul trecut a jucat în Campionatul Republican e mult prea mult!”.
Articol scris de Adrian CRÂNGANU