Gloria și-a încheiat „sejurul” în liga secundă

30 May. 2010, 15:53 Campionat

Trist, dar adevărat! Fotbalul
buzoian este la pământ după ce echipa fanion a orașului, Gloria,
și-a semnat sentința la retrogradare în eșalonul trei. Acest lucru
s-a întâmplat sâmbătă, la finalul confruntării de pe teren propriu
cu FC Snagov.

Gruparea din Crâng încă mai visa cu
ochii deschiși la o minune sperând ca Dunărea Galați, aflată
deasupra liniei să se împiedice de ,,cățelușii” roșii. Prima
conditie era, însă, ca ,,paiațele” lui Anton să păstreze la Buzău
toate cele trei puncte puse la bătaie, numai că acestea se plimbă
acum cu barca pe lacul Snagov, oaspeții învingând la limită cu
1-0.

La prima acțiune de atac mai
consistentă, ilfovenii reușesc să modifice tabela de marcaj spre
deziluzia celor aproximativ 100 de buzoieni aflați în tribune. Popa
(’14) își încearcă norocul cu un șut anemic de la marginea careului
și primind o mână de ajutor de la portarul Rădulescu își aduce
echipa în avantaj.

Gazdele au replicat imediat prin
Radu (’15) care a avut o dublă ocazie, însă șuturile sale au fost
respinse mai întâi de un fundaș, apoi de goalkeeper-ul Oghinciuc.
Puțin mai târziu Sighiartău (’22), din poziție favorabilă, trage pe
lângă țintă, iar Boghițoi (’30) de la 16 metri trimite peste.

Astfel, prima repriză se încheie cu
un scor care aruncă Gloria în prăpastie. După revenirea de la
cabine buzoienii caută disperați golul egalizator, dar în zadar
deoarece șuturile lui Radu (’49) și Sighiartău (’51) rămân fără
rezultat pe tabelă.

În finalul meciului oaspeții au
fost la un pas de a lovi din nou. La un contraatac rapid ajuns în
careu, Nistor îi pasează lui M. Rădulescu (’86), iar acesta, deși
portarul gazdelor era la pământ se încurcă în minge.

După această fază nu s-a mai
întâmplat nimic deosebit, așa că FC Snagov obține o victorie de
palmares, în timp ce formația buzoiană și-a scos valiza la poartă
deoarece viza de ședere în spațiul eșalonului secund i-a
expirat.

Articol scris de Adi
Soare

30 May. 2010, 15:53 Campionat
Pe aceeași temă