Giuleștenii au intrat în grevă până când Rada va fi repus în funcție!

Mihai Andries 22 Aug. 2013, 11:14 Campionat
Giuleștenii au intrat în grevă** până când Rada va fi repus în funcție!

Marți seara, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu au luat hotărârea de a-l înlocui pe Marian Rada (foto). Ieri dimineață, la ProRapid, Cristescu l-a anunțat pe tehnicianul giuleștenilor că nu va mai pregăti echipa, iar în locul său l-a numit ca principal pe Sandu Tăbârcă.

Se pare că Rada a fost nevoit să plece după ce ar fi avut mai multe discuții cu noua conducere, tehnicianul reproșându-le șefilor că i-au fost aduși jucători fără ca el să fie de acord și că oamenii din staff-ul său erau printre ultimii angajați ai clubului care își primeau banii. „Marian Rada nu a fost dat afară, a fost schimbat din funcție. De acum înainte el va fi directorul Centrului de copii și juniori al clubului și va avea același salariu. În locul său, antrenor principal a fost numit secundul Sandu Tăbârcă”, a declarat Nicolae

Cristescu. promisiuni neonorate

În momentul în care au aflat despre decizia patronilor, jucătorii și-au arătat susținerea față de antrenor și au refuzat să se antreneze. Aceștia au plecat acasă și i-au transmis lui Cristescu că nu vor reveni la pregătire până când Rada nu va fi repus în funcție. În plus, ieri a fost și ultimatumul dat de jucători conducerii pentru a-și primi restanțele financiare. La ProRapid nu erau însă decât Grigore Sichitiu și Dănuț Perjă, care nu au putut să le spună jucătorilor când își vor onora patronii promisiunile făcute vinerea trecută. În acest moment nu există nicio o soluție financiară care să salveze clubul, iar Rapid se îndreaptă spre faliment.

Înainte să-l schimbe pe Marian Rada, Adrian Zamfir a avut o discuție cu Ovidiu Stângă pentru a prelua banca tehnică a Rapidului. Fostul internațional a refuzat propunerea lui Zamfir și a acceptat oferta venită din partea primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, și va fi noul șef al centrului de scouting de la CS Universitatea Craiova. „În urmă cu două săptămâni, am avut o discuție cu domnul Zamfir, care mi-a propus să preiau Rapidul, dar am ales să revin la Craiova”, a declarat Ovidiu Stângă pentru ProSport.

Nu vreau să comentez ce spun unii care nici măcar nu au vreo funcție pe acolo. Spun doar atât! Am ajuns la antrenament și am aflat că Rada nu mai este antrenor. Am colegi care nu au bani de metrou și de mâncare. Unde sunt promisiunile de acum două luni?
Daniel Pancu, atacant Rapid

Rada a făcut numai figuri, fițe! Eu îl tot întrebam ce jucători să aducem, el nu spunea nimic, iar fotbaliștii se plângeau că nu sunt pregătiți. Așa nu se mai putea!
Marian Cristescu, finanțator Rapid

4 mandate a stat Marian Rada pe banca Rapidului în sezoanele: 2008, 2009, 2011 și 2012-2013

Articol scris de Victor STOICESCU
Foto: Octav GANEA

Mihai Andries 22 Aug. 2013, 11:14 Campionat
Pe aceeași temă