Convocat de urgență marți dimineață, Consiliul de Administrație al CF Brăila a analizat situația în care se află echipa în acest moment și a luat o serie de hotărâri menite să redreseze situația la clubul fanion al orașului. Îngrijorați de faptul că gruparea de la Dunăre este pe loc retrogradabil și că se îndreaptă spre Liga a III-a, șefii clubului au încercat, până nu este prea târziu să găsească soluții de redresare a fotbalului brăilean.
Prima măsură luată de membrii CA a fost blocarea drepturilor salariale până în momentul în care CF Brăila nu va mai fi pe loc retrogradabil. Alin Pânzaru a fost reconfirmat în funcția de antrenor principal, indiferent de rezultatele ce vor urma. De asemenea, au fost cooptați în staff-ul tehnic doi tehnicieni cu experiență mare în domeniu, Ionel Iuga și Șerban Trofin. Cei doi nu vor fi însă remunerați în niciun fel, ci vor avea doar calitatea de consilieri voluntari.
„Luni după-amiază, în cadrul unei ședințe care a durat cam până la orele 22.30, am discutat cu fiecare jucător în parte, am purtat și discuții colective cu tot lotul și cu antrenorul, iar concluzia a fost aceea că echipa se află într-un blocaj psihic. Jucătorii au promis că vor încerca să treacă peste această pasă neagră și că vor încerca câștige următoarele meciuri. Oricum, ei nu vor mai fi remunerați decât atunci când echipa va fi pe un loc în afara zonei retrogradării. Am cooptat în lot două foste glorii ale fotbalului brăilean, doi tehnicieni cu mare experiență, pe Iuga și pe Trofin și sper ca aportul lor să fie benefic echipei”, a declarat Valentin Avramescu, președintele CF Brăila.
Sursa citată a spus apoi că jucătorii au șansa să se reabiliteze chiar sâmbătă pe Municipal câștigănd partida cu Gloria Buzău.
„Noi sperăm că în urma acestor discuții situația să se redreseze. Sâmbătă, fotbaliștii de la CF Brăila au șansa să se reabiliteze în fața tuturor câștigând meciul de pe teren propriu cu Gloria Buzău”, a mai spus Valentin Avramescu.
Sursa: Obiectiv Brăila
Foto de Dan DUȚĂ‚