Foresta a învins Luceafărul cu fosta ei „armă”! Lupta pentru evitarea retrogradării e mai strânsă ca niciodată. Ce au spus Florentin Petre și Cristian Dulca | VIDEO rezumat

Marius ANGHEL 26 Nov. 2017, 12:50 Campionat

Răzvan Began a securizat poarta, Marius Matei a înscris de două ori, iar Florentin Petre a dat indicații de aur de pe margine, ca antrenor. Cei trei foști luceferi din primele patru etape ale acestui sezon au contribuit din plin, sâmbătă, în ultima rundă a turului Ligii 2, la victoria noii lor echipe în fața trupei bihorene. Foresta a câștigat cu 3-0, la Suceava, meciul cu Luceafărul Oradea și lupta pentru evitarea retrogradării e mai strânsă ca niciodată.

Victoria Miroslavei de vineri cu Ripensia (scor 3-0) i-a ambiționat suplimentar pe jucătorii lui Florentin Petre înainte meciului împotriva echipei unde dinamovistul a fost „secund” la începutul actualui sezon. Ajunsă din nou pe ultimul loc, Foresta le-a răspuns ieșenilor cu o victorie asemănătoare în fața Luceafărului, scor 3-0, reușind astfel să scape din nou de „lanterna roșie” și să îi oprească și pe contracandidații bihoreni la retrogradare să se ridice deasupra liniei roșii.

Matei, „dublă” în fața fostei sale echipe

Chiar fostul atacant al Luceafărului, Marius Matei, a contribuit din plin la victoria Foresta, „dubla” sa liniștindu-i pe bihoreni că au vreo șansă să plece cu măcar un punct de pe Areni. Jucătorul de 33 de ani care a plecat de la Oradea după ce s-a pus problema desființării clubului a reușit o cele două goluri împotriva fostei sale echipe prin același procedeu: șut lobat. A deschis scorul în minutul 4 după ce a scăpat singur de la mijlocul terenului și l-a lobat pe Alex Gudea ieșit la 14 metri în întâmpinare și a recidivat în debutul părții secunde, când l-a susprins din nou prea în față pe portar cu un lob de la 22 de metri.

Până la majorarea scorului, Luceafărul a contat o singură dată în prima repriză cu o ocazie bună de egalare. În minutul 27, Rocha a reluat cu latul, de la 14 metri, puțin pe lângă vinclu, de la 14 metri. Iar diferența de trei goluri s-a consemnat tot în debutul părții a doua a jocului, în minutul 50, după ce puștiul de 17 ani Robert Bosânceanu, cel mai tânăr jucător de pe teren, a înscris cu capul din plonjon, din 6 metri, după o centrare a lui Boumina.

În final, pe lângă cele trei goluri încasate, Luceafărul s-a ales și cu o eliminare. Introdus pe parcursul jocului, mijlocașul Constantin Roșu a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 90 și a plecat mai devreme la cabine.

5 puncte despart locurile 11 și 20. Lupta pentru evitarea retrogradării, mari strânsă ca oricând

Astfel, după cele trei victorii consecutive cu Olimpia, UTA și Pandurii, rezultate care i-au dat speranțe lui Cristian Dulca de ieșire din zona retrogradabilă, echipa bihoreană a ajuns acum la trei meciuri fără succes, după înfrângerile cu ASU Poli și Foresta și egalul cu Miroslava. În schimb, Foresta a reușit prima victorie pe teren propriu din ultimele patru jocuri.

Rezultatele înregistrate în ultima etapă a turului clasează Foresta Suceava pe locul 19, penultimul, cu 17 puncte, tot atâtea câte are și Luceafărul Oradea, care e pe locul 17, tot retrogradabil. Primul loc deasupra liniei roșii e ocupat de Dacia Unirea Brăila, cu 18 puncte, deci lupta pentru evitarea căderii în Liga 3 se extrem de strânsă. Între locurile 11 și 20 echipele sunt despărțite de doar cinci puncte. Și, ca un plus, la finalul de tur, nu avem nici măcar o formație retrasă din campionat.

În etapa următoare, prima a turului, care se va desfășura în weekendul următor, Foresta joacă tot pe teren propriu, cu Ripensia Timișoara, în timp ce Luceafărul Oradea se deplasează la Sportul Snagov.

FORESTA SUCEAVA – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA    3-0
Marius Matei 4′, 47′, Robert Bosânceanu 50′

Began – O. Onofraș, Diallo, Masella, Boumina (Belevschi 83′) – Renquin, Vl. Stănescu, Acolatse, Rob. Bosânceanu (Coroamă 86′) – Secrier (Movsesyan 72′), M. Matei (cpt.)
Rezerve neutilizate: Seb. Bîlbă – Vatamaniuc, Tacu, Dănilă
Antrenor: Florentin Petre

Gudea – Bedea (Al. Dulca 74′), Tânc, Balea, Trif – Cuc (A. Mutu 55′), Țegle (cpt.) – Rocha (C-tin. Roșu 62′), Antohi, Ban – Vl. Rusu
Rezerve neutilizate: Goia – Chiș Toie
Antrenor: Cristian Dulcea
Eliminat: Constantin Roșu 90′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Areni (Suceava); Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Florian Alexandru Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi).

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: Gazeta de Suceava

Marius ANGHEL 26 Nov. 2017, 12:50 Campionat
Pe aceeași temă