Dacia Unirea a pierdut la scor și ultimul meci pe care l-a avut programat în Liga 2. Formația brăileană a cedat cu 6-0 la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea, și și-a încheiat participarea în eșalonul secund pe ultimul loc, urmând ca din noul sezon să joace în Liga 3.
Florentin Petre a trimis pe teren o echipă tânără, în care Valentin Robu, de doar 16 ani, a purtat banderola de căpitan de echipă și tot cu acest prilej au debutat în Liga a 2-a portarul Mădălin Stroe, introdus la pauză în locul lui Iulian Moldoveanu, și fundașul dreapta Andrei Dobre, ambii de 15 ani.
„Copii buni pe care îi vom păstra în lot pentru campionatul următor, care, alături de ceilalți jucători din propria pepinieră pe care i-am folosit deja în mai multe partide, pot reprezenta soluții în viitorul sezon competițional”, a spus Florentin Petre.
Antrenorul a precizat că va rămâne în continuare la Dacia Unirea, unde, cu sprijinul financiar promis de Consiliul Județean Brăila, speră să alcătuiască în vară o echipă competitivă. „Așa cum am mai spus, rămân în continuare la Dacia Unirea. Avem promisiuni din partea Consiliului Județean că vom fi spijiniți financiar, iar primul obiectiv îl reprezintă formarea, în această vară, a unei echipe competitive. Prima dată vom încerca să aducem în lot cei mai buni jucători de fotbal din județ, iar dacă aceasta nu va reprezenta o soluție vom apela la jucători români din țară. Reunirea lotului va avea loc pe 8 iulie, până atunci sper să ne conturăm lotul pentru Liga a 3-a”, a declarat Florentin Petre pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
Cel mai probabil, Dacia Unirea Brăila va fi repartizată în Seria a 2-a a Ligii 3, acolo unde în acest sezon au evoluat echipele brăilene CS Făurei și Sportul Chiscani.
În acest sezon de Liga 2, Dacia Unirea a obținut doar 19 puncte în 38 de etape. 4 victorii, 7 egaluri, 27 de înfrângeri, 30 de goluri marcate și 123 primite sunt cifrele echipei brăilene.
Articol scris de Costel FILIP
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto