Fischoff: „Mă înțeleg foarte bine cu Cassano, Del Piero și Buffon”

15 Apr. 2010, 17:51 Campionat
Fischoff:** „Mă înțeleg foarte bine cu Cassano, Del Piero și Buffon

Sâmbăta trecută înaintea partidei de pe teren propriu cu FC
Argeș, Jonahan Fischoff a oferit un interviu amplu pentru
www.liga2.ro în care se lăuda că a lucrat cu Fabio Capello,
Gheorghe Hagi, Walter Zenga, Cosmin Olăroiu sau Massimo Pedrazini
și că îi cunoaște pe majoritatea fotbaliștilor din Italia.

Fischoff a mai spus că îl va aduce pe Delvecchio la Baia Mare și
vorbea despre o colaborare între maramureșeni și AS Roma.

Luni dimineața însă Fischoff avea să părăsească Baia Mare și de
atunci nu a mai fost de găsit, fugind în Ungaria, iar șefii
clubului băimărean se gândesc să îl dea în urmărire prin Interpol,
deoarece italianul a încasat 20.000 de euro pentru a cumpăra două
microbuze, un autocar, două salvări și o mașină de pompieri!

Venirea dumneavoastră la Baia Mare are legătură cu
înființarea unei Academii de Fotbal?

În Romania există foarte puține astfel de Academii de Fotbal. Cred
că una dintre ele Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, este una extrem
de performantă și care într-adevăr are un stil și un concept super
profesionist. Noi vrem aici la Baia Mare să dezvoltăm aceiași tip
ce idee. În acest sens am început deja o colaborare spun eu
sănătoasă cu actualul lider din Il Calcio, AS Roma, iar scopul
nostru este acela de a descoperi și șlefui tinere talente de aici
și care ulterior să pășească spre lumea bună a fotbalului european.
Pentru a corela cele două stiluri de fotbal, antrenorii de la FC
Baia Mare vor efectua anual câte două stagii de pregătire în
Italia, iar scouteri ai clubului AS Roma vor veni să urmărească
evoluția tinerilor fotbaliști băimăreni. Vom iniția chiar și
campanii de selecții la nivelul întregii țări, iar cei mai
talentați copii vor ajunge în curtea viitoarei Academii de Fotbal
de la Baia Mare.

Se spune că îl veți aduce la Baia Mare și pe Marco
Delvecchio…

Eu l-am mai adus o dată pe Marco Delvecchio în Romania, în anul
2007 la UTA. Datorită neînțelegerilor avute atunci cu antrenorul
formației arădene care nu a fost de acord cu menținerea în lot a
lui Marco, datorită vârstei acestuia, transferul a căzut, iar UTA
nu a reușit să se salveze de la retrogradare. Deși are 37 de ani,
sunt convins că Marco Delvecchio are potențialul de a pune umărul
la salvarea de la retrogradare a echipei. El poate acoperi un post
deficitar la noi, cel de vârf de atac, și să nu uităm că și la
această vârstă deși nu mai joacă, Marco se antrenează zilnic cu
Roma.

Cu cine ați mai colaborat până
acum?

Am început ca preparator fizic la Hellas Verona, într-o perioadă în
care și Adrian Mutu evolua sub culorile acestei echipe. După ce am
retrogradat în B, cu Hellas Verona m-am transferat al AS Roma. La
actualul lider din Il Calcio am avut marea onoare de a lucra
alături de Fabio Capello. Aici mi-am făcut o serie de prieteni și
amici, iar prin profesionalism, cu Fabio Capello la timonă, AS Roma
a reușit un titlu de campioană a Italiei.

A urmat un periplu în Romania…
Primul meu contact cu fotbalul românesc s-a produs la UTA. De aici
am fost înregimentat tot ca preparator fizic la FC Național, club
la care am lucrat timp de câteva luni alături de un alt nume
important al fotbalului peninsular, Walter Zenga. Împreună cu
Walter Zenga am plecat la Steaua București, aici întâlnindu-l și pe
Massimo Pedrazzini. Tot la clubul militar am colaborat mai apoi și
cu Cosmin Olăroiu, dar și cu Gheorghe Hagi. Ultima mea echipă din
România la care am lucrat a fost FCM Câmpina, formație cu care am
reușit salvarea de la retrogradare.

Care sunt numele importante din Il Calcio cu care
Jonathan Fischoff păstrază relații de
prietenie?

Sunt în relații foarte bune cu toți componenții lui AS Roma. De la
națională mă înțeleg foarte bine cu Daniele De Rossi, Antonio
Cassano, Alessandro Del Piero, Gianluigi Buffon, iar lista ar mai
putea continua.

Articol scris de Alin
Boțioc

15 Apr. 2010, 17:51 Campionat
Pe aceeași temă