FCM a câștigat duelul fostelor prim-divizionare!

Marius ANGHEL 13 Oct. 2012, 18:04 Campionat

FCM Târgu-Mureș s-a impus cu 2-1 în partida cu Voința Sibiu, din etapa a VII-a a Ligii a II-a la fotbal. Golurile formației mureșene au fost înscrise de Dragoș Huiban, în minutul 58 și Cristian Cristea, în minutul 62. Pentru sibieni a punctat Tătar, în minutul 83.

Prima repriză a fost lipsită de ocazii clare de gol, doar șutul lui Huiban, care a trecut puțin pe lângă poartă, fiind de consemnat. În partea a doua, FC Municipal a intrat mult mai motivată în teren și, în decurs de 4 minute a rezolvat soarta celor 3 puncte. Huiban a profitat de o greșeală în apărarea adversă și a înscris din 8 metri, cu un șut pe lângă portarul sibian. În minutul 62, Cristea, excelent găsit de centrarea lui Szilagyi, trimite în plasă din 6 metri.

Voința a dominat ultima parte a jocului, având și câteva ocazii la poarta lui Abraham. În minutul 83, Tătar a pătruns mult prea ușor prin apărarea noastră și a înscris cu un șut puternic.

Ultima ocazie a partidei a aparținut tot echipei noastre, șutul lui Pădurețu, din întoarcere, lovind bara porții lui Dani.

Rezultat final, FCM Târgu-Mureș – Voința Sibiu 2-1.

FCM a evoluat în formula de joc: Abraham – Vagner, Nicu, Deaconescu, Szilagyi – Hanca, Precup (54-Dâlbea), Pădurețu, Șaim (72-Bunea) – Huiban, Cristea (80-Apostu)

După 7 etape, FCM Târgu-Mureș ocupă locul III, cu 12 puncte. În etapa viitoare, jucătorii pregătiți de Daniel Isăilă vor juca în deplasare la Baia Mare. Următoarea partidă pe teren propriu va fi miercuri, 24 octombrie, în compania celor de la FC Bihor.

Text și foto: FCM Târgu Mureș

Marius ANGHEL 13 Oct. 2012, 18:04 Campionat
Pe aceeași temă