După ce în urmă cu o săptămână a pierdut la limită, la Botoșani, după un meci în care nu a avut absolut nicio fază concretă de a marca, CF Brăila arată acum ca o echipă care are un apetit ofensiv mai mult decât debordant. Schimbarea în bine se datorează în primul rând antrenorului Ion Viorel, care în doar câteva zile a știut să facă din gruparea de la Dunăre o echipă care are acum ca scop principal să marcheze cât mai mult indiferent de numele adversarului.
Acest lucru s-a văzut în ultimile două meciuri jucate de brăileni în ultima săptămână, interval în care CF Brăila a învins cu 3-1 pe Delta Tulcea (în Cupa României) și cu 4-0 pe FC Snagov în campionat, dar brăilenii au mai ratat în ambele jocuri alte 10-11 ocazii clare de a înscrie.
Partida din campionat cu FC Snagov a reprezentat pentru CF Brăila un adevărat galop de sănătate în fața unei echipe copleșite de iureșul ofensiv al brăilenilor, care au marcat de doar patru ori, și au ratat în schimb alte 3-4 situații foarte clare de a marca. Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a fost egala brăilenilor doar 19 minute, până când Călin a reluat cu capul imparabil, sub transversală, lovitura de colț executată de Pungă de pe partea stângă: 1-0!
Iureșul gazdelor este unul de nestăvilit iar Pălimaru șutează în transversală de la 20 de metri (min.21), iar în minutul 24 centralul Marius Marodin nu a dat un penlty la faultul clar în careu a lui Popa asupra lui Ion Gabriel!! Dar în minutul 30 CF Brăila își va dubla avantajul pe tabela de marcaj, după o fază identică cu cea de la primul gol: corner de pe stânga executat de același Pungă, dar de data această Bosoi a reluat cu capul în plasă pentru 2-0!!
În finalul primei părți FC Snagov a avut ocazia să revină în meci, dar Dinu a trimis cu capul pe lângă poarta lui Budur de la 5-6 metri, din poziție centrală (!!) nederanjat de nimeni, portarul brăilenilor fiind simplu spectator la acea fază !?
După odihna regulamentară oaspeții domină ușot începutul de repriză secundă dar nu-și creează vreo fază notabilă de a marca, dar această dominare se termină în minutul 66 când „torpila” lui Ndigwe de la 25 de metri șterge bara transversală a porții apărate de Baruch. Dar în minutul 73 portarul oaspeților nu poate decât să admire eurogolul marcat de Odvos cu un șut imparabil de la 30 de metri, direct în vinclul porții adverse, șut care a uimit întreaga asistență: 3-0!! Doar două minute mai târziu, Ion Gabriel este faultat în careu de unul dintre fundașii adverși, si centralul indică de această dată penalty. Execută sigur Pălimaru, și brăilenii aveau un avantaj nesperat de nimeni la începutul jocului: 4-0!! (min.75)
Până la finalul meciului Bereșoaie a ratat golul de onoare al Snagovului (min.78), dar nici Dumitru nu a putut mări avantajul gazdelor în minutul 84, deși s-a aflat singur cu Baruch în careul advers. În concluzie, a fost un meci dominat cu autoritate de brăileni, iar victoria acestora nu poate fi pusă la îndoială de absolut nimeni. Nu de alta dar CF Brăila a prestat un joc foarte bun prin care și-a sufocat adversara în anumite momente în condițiile în care FC Snagov a prestat un joc în mare parte modest care nu a prea pus probleme defensivei conduse excelent de Ivan și Călin.
În meciul de la Brăila au evoluat următoarele formații:
CF Brăila: Budur – Bosoi, Călin, Ivan, Neacșu – Vali Stan (min.52: Ndigwe), Ion Gabriel, Odvoș, Pungă (min.80: Dumitru) – Pălimaru, Borbely (min.58: Voicu). Antrenor: Ion Viorel.
FC Snagov: Baruch – Popa, Zeciu, Bratu, Filip (min.46: Stancu) – Săceanu, Iancu (min. 46: Hanca), Bereșoaie, Florea – Dinu, Cristea. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Au arbitrat bine: Marius Marodin (București) – Ionel Dumitru (Prahova) și Cosmin Vătămanu (București).
articol scris de Valentin Constantinescu