FC Olt, echipă mult prea mică pentru Pădureanu & compania

25 Mar. 2012, 18:18 Campionat

Speranțele alb-vișiniilor de a furniza surpriza în duelul de pe teren propriu cu gruparea prezidată de Jean Pădureanu au fost năruite la jumătatea primei reprize, când Gloria Bistrița a înscris, la prima fază de atac, după o gafă în lanț, plecată de la portar. Au urmat un penalty clar refuzat, un om eliminat, o lovitură de la unsprezece metri pentru ardeleni, iar deznodământul meciului a fost previzibil.

Alb-vișiniii au început cu aplomb întâlnirea, iar la zece minute de la fluierul de start, Dragalina a fost aproape de a deschide scorul, însă prezența de spirit a portarului Lăzăreanu a menținut tabela neschimbată, scoțînd in extremis execuția atacantului din lovitură liberă de la 35 de metri. Presiunea în careul advers a adus o nouă ocazie de a puncta pe tabelă, însă Melcea a ratat milimetric întâlnirea cu balonul, după o centrare cu efect a lui Pavel de la 16 metri (22). Gloria Bistrița nu a contat în atac până la golul înscris dintr-o fază ce părea stinsă. Ardelenii aruncă o minge pe partea dreaptă, portarul Bugiu, ieșit la 40 de metri de poartă, protejează balonul în ideea de a evita cornerul, tatonat,un adversar îl deposedează, fundașii nu reușesc să intervină, iar Predescu trimite în plasă, cu un șut plasat din interiorul careului (23). În minutul 31, „centralul” Rusandu refuză un penalty clar celor de la FC Olt, Melcea fiind sacționat pentru simulare. Până la pauză scorul a rămas cel stabilit de Predescu.

FC Olt solicită penalty, echipa lui Pădureanu primește

Alb-vișiniii au început în atac repriza secundă cu speranța restabilirii egalității pe tabelă. În minutul 52, Dragalina solicită penalty după un duel în careu cu Năstase, arbitrul ignoră protestele gazdelor și tribunei, lăsând jocul să continue. Două minute mai târziu, Gloria Bistrița beneficiază de lovitură de la unsprezece metri, obținută de Predescu la un duel cu Pavel. Căpitanul celor de la FC Olt primește al doilea galben, după ce în prima repriză a fost sancționat pentru proteste, iar misiunea alb-vișiniilor în zece oameni a fost imposibilă. Silvășan înscrie de la punctul cu var pentru scorul de 2-0. În minutul 70, Burcea pierde o minge la jumătatea terenului, Curtuiuș, angajat în adâncime, îl învinge pe Bugiu cu un șut la colțul lung. Cu cinci minute înainte de fluierul de final, alb-vișiniii înscriu prin Dragalina, care stabilește scorul final, 1-3.

În urma înfrângerii, FC Olt coboară pe loc retrogradabil, însă jocul rezultatelor a fost favorabil, alb-vișiniii menținându-se aproape de celelalte contracandidate în lupta pentru supraviețuire.

FC OLT – GLORIA BISTRIȚA 1-3 (0-1)
Dragalina (86) / Predescu (23), Silvășan (54 – pen.), Curtuiuș (68)

Bugiu – Bogdanocivic, Preda, Lengyel, Bancu – Corneanu, Pavel, Giurcă (’70 Hallman), Melcea (’46 Burcea) – David (’46 Polgar), Dragalina
Antrenor: Dan Oprescu
Eliminat: A. Pavel (’53)(2 galbene)

Lăzăreanu – Peteleu, V. Năstase, Tudose, I. Costache (’80 Trașcă) – Mărginean, Feher – Pădurariu, Predescu (’70 D. Stan), Cafasso – Silvășan (’64 Curtuiuș)
Antrenor: Nicolae Manea

Text și foto: Gazeta Nouă

25 Mar. 2012, 18:18 Campionat
Pe aceeași temă