Conducerea clubului FC Botoșani intenționează ca până la
sfârșitul acestui an să achite atât ratele contractuale cât și
primele restante, suma totală ajungând la circa 60.000 de euro.
Jucătorii și antrenorii echipei FC Botoșani vor face sărbătorile
de iarnă cu buzunarele pline. Conducerea clubului intenționează să
plătească în următoarele două săptămâni absolut toate restanțele
financiare. Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani spune
că săptămâna viitoare va avea loc o ședință în care se va stabili
când vor fi achitate aceste restanțe.
„Luni vom avea o ședință și vom vedea exact ce
datorii ave și cum putem să le achităm. Cert este că până la
sfârșitul anului vrem să nu mai avem nici un fel de datorii către
jucători și antrenori. O parte din prime au fost deja achitate și
mai urmează restul. La rata a doua de contract este o sumă ceva mai
mare, aproximativ 50.000 de euro”, a spus Cornel
Șfaițer.
Cât privește problemele financiare, antrenorul principal Cristi
Popovici spune că a avut o discuție cu conducerea clubului care a
promis jucătorilor că va rezolva problema restanțelor.
„În cursul acestei săptămâni s-au achitat două prime
și avem promisiunea domnului Iftime că până la 31 decembrie va
încerca să achite toate restanțele financiare. El încearcă să
vireze banii înaintea meciului cu Steaua iar dacă nu reușește va
face plata săptămâna viitoare. Acum este vorba de două prime și
jumătate în afara jocului cu Steaua, aproximativ 26 de milioane de
lei vechi pentru un jucător titular”, a spus Cristi
Popovici care a mai adăugat că problema la Botoșani nu este foarte
gravă în comparație cu alte cluburi din țară.
„Nu sunt restanțe mari în comparație cu alte
cluburi. Spre exemplu Acsinte se antrenează acum cu noi și le-a
spus jucătorilor cum stau lucrurile la Dinamo II. Nu au luat
salariul de trei luni iar de prime nici nu a fost vorba. Sunt
restanțe peste tot. Important este că s-a reușit să se țină pasul
cu parcursul nostru destul de bun și nu sunt restanțe foarte mari.
Problema nu ar fi atât primele cât rata de contract care înseamnă
sume ceva mai mari”, a mai afirmat Popovici.
Articol scris de: Răzvan
SAUCIUC