„Este nevoie de o schimbare”

15 May. 2010, 17:17 Campionat
„Este nevoie de o schimbare

Petre Gigiu, antrenorul echipei Minerul Lupeni, echipă ce nu a
mai pierdut de cinci etape, invincibilitate spulberată de Dacia
Mioveni a declarat că din vară se impune o schimbare la echipă și a
dat de înțeles că e probabil să se despartă de „mineri”.

„Am făcut un joc bun, dar am pierdut, altă dată făceam
jocuri slabe, dar câștigam. Nu vreau să comentez nici arbitrajul și
nici decizia ca echipa mea să nu mai intre pe teren pentru că nu eu
am luat decizia. Se impune o schimbare, din vară, la echipă,
contractul meu expiră și din păcate aceasta este soarta
antrenorilor”
, a declarat Gigiu.

Hotoboc a umblat la tricou

După ce ProSport a semnalat faptul că portarul echipei Minerul
Lupeni evoluează în tricoul Jiului, jucătorul a făcut unele
schimbări și anume a acoperit cu o bandă albă numele celor două
firme ale patronului Alin Simota, inscripționate pe fața și pe
dosul tricoului. Jucătorul nu vrea nici în ruptul capului să
renunțe la tricoul primit de la nașul Simota, cadoul fiind
talismanul său. De altfel, Hotoboc a avut și în partida cu Dacia
câteva intervenții precise și sigure.

Articol scris de Loredana
Juglea

15 May. 2010, 17:17 Campionat
Pe aceeași temă