Erik Lincar: „La mine nu este puroi, la alții este”

Mihai Andries 29 Sep. 2013, 14:36 Campionat
Erik Lincar:**

La finalul partidei de la Târgu-Mureș, în care echipa sa a fost egalată în prelungiri, scor 1-1, antrenorul CS U Craiova, Erik Lincar a afirmat că rezultatul este unul care ar trebui să mulțumească ambele echipe, deși regretă faptul că echipa sa a scăpat printre degete o victorie pe care au avut-o în mână.

„A fost un meci aprig la finalul căruia ambele echipe se pot declara mulțumite de rezultat. Regret că echipa mea nu a obținut victoria și am reușit doar trei puncte în patru etape”, a spus la finalul partidei Erik Lincar.

Referitor la evenimentele neplăcute din finalul partidei, în care s-a iscat aproape o încăierare generală, Lincar a afirmat că acestea s-au produs din cauza declarațiilor făcutre de Daniel Stanciu înaintea partidei. „Este regretabil ce s-a întâmplat, dar acestea s-au datorat tensiunilor generate de declarațiile directorului Târgu-Mureșului. Nu pot să-mi imaginez că jucătorii mei ar face așa ceva și că Iordănescu și-a adus acești jucători și are multă încredere, poate să gândească la așa ceva”, a declarat antrenorul oltenilor.

Când i s-a specificat că nu despre el este vorba în declarații, ci de unii intermediari, acesta a explodat: „Voi ați înebunit? Să terminăm cu suspiciunile. Dacă ar fi să se întâmple așa ceva, ar trebui să se intervină la candidatele la promovare, nu la Târgu-Mureș. Eu nu am făcut și nu voi face nimic imoral. La mine nu este puroi, la alții este. Cred că la ora actuală și Liga I este cea mai curată din ultimii 10-15 ani, iar Liga II, mai ales seria a doua este foarte curată și echilibrată”, a încheiat tehnicianul.

La meciul de la Mureș, centralul Istvan Kovacs a arătat de șase ori cartoșanul roșu. De la gazde au fost eliminați antrenorul secund Alexandru Radu (24), căpitanul Szilagyi (24) și mijlocașul Cioinac (după fluierul final). De la oaspeți au văzut „roșu” Dragalina (76), și noile achiziții Izvoranu (90+3) și Pleșan (după fluierul final)
 

Articol scris de Mihai VEREȘ

Mihai Andries 29 Sep. 2013, 14:36 Campionat
Pe aceeași temă