Egal echitabil

10 Oct. 2009, 16:28 Campionat

FC Botoșani nu a reușit decât un rezultat de egalitate pe teren
propriu scor 1-1 cu Săgeata Stejaru, o echipă care s-a apărat bine
și care a contraatacat periculos.

Cu un moral bun după victoria din etapa trecută de acasă cu Farul
Constanța, scor 4-1, jucătorii botoșăneni au început bine jocul cu
Săgeata Stejaru și în minutul 7 atacantul Adrian Caragea purtea
deschide scorul. Șase minute mai târziu celălalt atacant Bogdan
Ghiceanu a reluat pe spat de la circa șase metri dar mingea a
întâlnit bara transversală a porții oaspeților.

Treptat meciul s-a echilibrat și elevii lui Aurel Șunda au ieșit
la joc având două bune ocazii de a marca prin Marius Jianu și Sorin
Chițu dar de fiecare dată Vasile Prisacă a intervenit. În minutul
36, Ghiceanu trimite o torpilă de la 20 de metri dar Olteanu scoate
de sub transversală. Același Ghiceanu trmite un minut mai târziu cu
capul din șase metri puțin pe lângă poartă.

Oaspeții încep mai bine repriza secundă și au o bună ocazie de a
marca în minutul 53 prin Jianu dar cei care reușesc deschiderea
scorului sunt botoșănenii. Vrabie execută un corner de pe partea
dreaptă mingea ajunge la Such care din patru metri o împinge în
poartă.

Oaspeții nu acuză golul primit și în minutul 76 au ocazia
egalării prin Jianu care a scăpat singur cu Prisacă dar goalkeeperl
botoșănean are o intervenție foarte bună. În minutul 80 atacantul
echipei Săgeata Stejaru Ștefan Ciobanu are o intrare cu talpa la
Vasile Prisacă dar Robert Dumitru nu îi arată decât cartonaș
galben.

Goalkeeperul botoșănean a fost transportat de urgență la spital
și va sta pe margine cel puțin o lună. Un minut mai târziu,
Sebastian Such lăsat nemarcat la 6 metri reia cu capul peste poartă
după care în minutul 87 Săgeata Stejaru restabilește egalitatea
prin Marius Jianu care a reluat sub bară din interiorul
careului.

Aurel
Șunda
, antrenor Săgeata Stejaru:
„Consider că 1-1 a fost un rezultat echitabil pentru că
și cei de la Botoșani au avut faze bune și noi. Fiecare dintre
echipe și-a făcut datoria, mai ales portarii, noi am și ratat, mai
ales cea mai mare ocazie pe care am avut-o când Jianu a scăpat
singur cu portarul. De aceea consider că rezultatul este
echitabil”

Cristian
Popovici,
antrenor FC Botoșani:
„Săgeata Stejarul este o echipă care se poate bate
pentru primele locuri. Consider că rezultatul de astăzi a fost
echitabil, au fost ocazii și de o parte și de cealaltă. În a doua
repriză la 0-0 puteau marca ei prin Jianu iar după aceea am făcut
noi 1-0 și am crezut că putem să menținem scorul. Am primit gol din
cauza lipsei de experiență. În momentul când ai 1-0 Tincu trebuia
să fie lucid acolo în centrul apărării să rămână și să se
organizeze pentru un eventual contraatac. A preferat să plece și a
ajuns în fața porții cel mai avansat om al
nostru”.

Articol scris de: Mihai
MOLDOVAN

(Botoșani)

10 Oct. 2009, 16:28 Campionat
Pe aceeași temă