Unirea Alba Iulia nu mai începe returul sezonului de campionat 2012-2013. Așa cum anunțam în urmă cu aproximativ două săptămâni, privind faptul că Unirea Alba Iulia are șanse minime să continue, acest lucru s-a și adeverit. Joi, gruparea din Cetatea Marii Uniri va trimite documentele de înștiințare către Federația Română de Fotbal prin care își anunță retragerea din campionat. Totuși partea pozitivă a acestei situații este dată de faptul că echipa nu se desființează și vor continua cu grupele de copii și juniori, iar în sezonul viitor vor evolua în Liga a III-a. Administratorul judiciar Florinel Oprinca și-a motivat scurt decizia, care e una lesne de înțeles.
„Ca să pornești un retur de campionat trebuie bani și nu avem resursele financiare pentru așa ceva. Vom continua cu grupele de copii și juniori, pentru că era păcat să pierdem tot. Ne vom reorganiza, e timpul să facem asta și sperăm la lucruri pozitive pe viitor”, a declarat Florinel Oprinca, administrator judiciar FC Unirea Alba Iulia.
În urma acestei decizii, județul Alba rămâne fără fotbal profesionist, după cedarea echipei Europa Alba Iulia și după retragerea „alb-negrilor”.
Aleșii locali au promis sprijin și au rămas cu… promisiunile
Atât în campania electorală cât și după aceasta, aleșii locali au promis că vor sprijini Unirea Alba Iulia și că vor căuta soluții pentru ca echipa de fotbal să fie redresată. Aceștia au promis și au rămas cu… promisiunile; consilierii locali și cei județeni s-au ferit să finanțeze Unirea Alba Iulia după vizitele la DNA ale șefilor administrației publice locale. Amintim faptul că echipe precum Ceahlăul Piatra Neamț, Astra Ploiești sau FCM Târgu Mureș, CS Turnu Severin, CSMS Iași, Concordia Chiajna, Oțelul Galați sunt finanțate de primării sau consilii județene.
De la extaz la agonie!
Unirea Alba Iulia a ajuns în această situație din cauza greșelilor făcute de conducători și de acționarii clubului. Aceștia au risipit bani în Liga I pe fotbaliști supraevaluați și i-au îndepărtat pe albaiulienii care ar fi putut ajuta echipa (vezi cazul Zăgrean, Selagea, Dâlbea sau Fl. Ilie). Mai mult, în Liga I s-au cheltuit sume exorbitante pe stranieri, care nu au ajutat echipa, iar greul a fost dus tot de „vechea gardă”. Exceptând aducerile lui Vujadinovic sau Olah, șefi de atunci ai Unirii au risipit bani pe fotbaliști precum Veljovic, De Sousa, Cernea, Vitinha, Johnes, Bonacin, Rădoi, Varga și lista ar putea continua.
Așadar, din sezonul viitor, Unirea Alba Iulia va evolua în Liga a III-a, eșalon în care nu a mai jucat după revoluție.
Sursa: Alba 24 Sport