Convins în cursul acestei săptămâni să revină la FC Universitatea Craiova, Dorel Stoica a fost titular în derby-ul seriei a II-a, 1-0 cu Gloria Bistrița, și a fost cel mai bun jucător de pe teren. Păstrat pe tot parcursul jocului de la Roșiorii de Vede, mijlocașul a fost fotbalistul ce și-a împins echipa de la spate și în câteva rânduri i-a dat emoții portarului oaspeților.
Chiar dacă înaintea startului meciului și în prima repriză a fost înjurat de galeria Universității, prestația din teren a lui Dorel Stoica le-a închis gura acestora. În final, suporterii l-au aplaudat pe fostul căpitan al echipei lui Mititelu.
„Le mulțumesc băieților că m-au primit foarte bine înapoi. Regret că nu m-am întors mai din timp. Îmi doresc promovare. E greu pentru noi să nu jucăm la Craiova. În viața mea n-a jucat pe un teren atât de prost.”, a spus imediat după joc Dorel Stoica.
Dorel Stoica (35 de ani) plecase înaintea startului campionatului de la FC Universitatea Craiova, nemulțumit de condițiile materiale și chiar a fost aproape de a semna cu rivala locală, CS Universitatea.
Articol scris de Cristian SCUTARIU
Foto: Alexandru HOJDA