Dezastru (la) mare: Farul, spulberat de SC Bacău

Mihai Andries 17 Nov. 2014, 01:53 Campionat
Dezastru (la) mare:** Farul, spulberat de SC Bacău

Farul a fost umilită sâmbătă, la Constanța, de SC Bacău, în etapa a 13-a a Ligii 2, seria întâi. Marinarii au cedat, pentru al doilea meci la rând, cu 1-4 în campionat, plecarea antrenorului Marian Pană neaducând la echipă schimbarea în care se spera. Echipa a evoluat deplorabil, astfel că, pe lângă cele patru goluri, oaspeții s-au mai aflat de șase ori în situații periculoase.

Neagu a mai scos trei goluri ca și făcute

SC Bacău a pus la colț Farul, o echipă anesteziată parcă sâmbătă, care a jucat cu o viteză în minus față de oaspeți. Aceștia au marcat și au ratat ca la antrenament, ca într-un meci între seniori și juniori. Practic, aproape fiecare acțiune de atac a lui SC Bacău semăna pericol la poarta lui Neagu. Careul Farului era ca o pistă de schi, jucătorii băcăuani depășind în viteză jaloanele din defensiva constănțeană. Oaspeții au condus cu 4-0 în minutul 62, după golurile lui Dumitriu (3), B. Rusu (30), Hurdubei (53) și Vraciu (62 – din penalty, în urma unui henț în careu al lui Szalkai). În prima repriză, SC Bacău a irosit alte patru ocazii (Dumitriu 19, 27, B. Rusu 34, 38), la trei dintre ele opunându-se Vlad Neagu. Farul a avut o singură situație în prima parte, prin Straton, la 0-1 (12).

VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA FARUL – SC BACĂ‚U 1-4

Un fundaș, cel mai periculos jucător al Farului

După pauză, recitalul băcăuan (goluri și ocazii) a continuat, în ciuda faptului că prima ocazie a reprizei i-a aparținut Farului (Muscă 50). În afară de reușitele lui Hurdubei și Vraciu, oaspeții au mai fost periculoși prin același Vraciu (56) și Dumitriu (61), în vreme ce, în minutul 64, fundașul Straton a marcat golul de onoare al Farului, în urma unei faze fixe. Colac peste pupăză, pe lângă dezastrul de pe tabelă, „marinarii” s-au ales și cu un eliminat sâmbătă, Ciobanu, care a luat roșu direct în minutul 73, pentru un fault în postura de ultim apărător.

FARUL CONSTANȚA 1
SC BACĂ‚U                  4

Marcatori: Straton ”66 / L. Dumitriu ”2, B. Rusu ”33, Hurdubei ”53, Vraciu ”64 -pen.

Vl. Neagu – Băjan, Straton, D. Ciobanu, B. Dumitru (Al. Muscă ”48) – Bardu (Pîslaru ”66), Ochia (cpt.), Cârstoiu, Szalkai – Ivănică – Enciu (Scărlătescu ”76)
Rezerve neutilizate: G. Ciucă – V. Ion, Cl. Popa, Miulescu
Antrenor: Ion Barbu
Eliminare: D. Ciobanu ”72 (roșu direct)

Petrariu – Mihălăchioaie, Burcă, Lozneanu, Sascău (Luncanu ”67) – Căinari, L. Dumitriu, Adăscăliței, Vraciu – B. Rusu (Curiliuc ”74), Hurdubei (cpt.) ( Taban ”80)
Rezerve neutilizate: Em. Savu – Pungă, Strugariu, Predoiu
Antrenor: Cristian Popovici

Stadion: Farul (Constanța); Spectatori: 200; Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Constantin Mihai Cantemir și Bogdan Ioan Dragoș (ambii din Făgăraș); Jucătorul meciului: Cătălin Vraciu

Sursa: Ziua Constanța

 

Mihai Andries 17 Nov. 2014, 01:53 Campionat
Pe aceeași temă