CSM Râmnicu Vâlcea a reușit luni să aducă în lot doi mijlocași centrali cu experiență, pe Daniel Stana și Călin Cristea. Eșecul din amicalul de sâmbătă, 0-1 în Zăvoi cu Clinceni a făcut ca șefii CSM-ului să accelereze discuțiile referitoare la întărirea liniei mediane, acolo unde tehnicianul Jerry Gane și-a dorit întăriri. Până la urmă, la Vâlcea au ajuns de ieri, doi mijlocași centrali cu nume în fotbalul românesc, Daniel Stana și Călin Cristea, ambii semnând contracte valabile pe un sezon.
Daniel Stana (33 ani) a fost la un pas de Vâlcea și în urmă cu un an și jumătate, a venit în Zăvoi la discuții, dar apoi a decis să plece la Ceahlăul. Acum, mijlocașul a semnat și cu siguranță va rămâne în lot, deși în această vară s-a pregătit cu Academica Clinceni. Stana a mai evoluat la Otopeni, Ceahlăul, Săgeata Năvodari și Petrolul Ploiești.
Călin Cristea(28 ani) a mai evoluat în cariera sa la Alba Iulia, Pandurii Târgu Jiu, Brașov și Racing Beirut (Liban). Managerul Lucian Munteanu mai caută un portar junior și speră ca echipa să aibă o evoluție mult mai bună decât sezonul trecut.
„Mai sunt discuții pentru aducerea unui portar junior și a unui fundaș. Suntem acoperiți pe toate posturile, am îmbinat experiența unor fotbaliști cunoscuți cu tinerețea unor juniori talentați. Vizăm prima jumătate a clasamentului, având în vedere că au fost multe schimbări în vara asta. Cred că, un obiectiv relist, este să fim în primele 6-8 echipe. Probabil vom căuta să mai împrumutăm câțiva jucători, pentru că avem un lot prea numeros”, a declarat managerul Lucian Munteanu.
Articol publicat de Adi Georgescu