Cum să dai trei assist-uri, dar să pierzi cu 5-0! Chindia a învins la scor Dunărea Călărași, după erori grave ale defensivei oaspete

  • Primele trei goluri ale Chindiei în meciul din etapa a 17-a a Ligii 2 au venit după pase greșite ale fundașilor Dunării Călărași.
  • Cherchez, cu două goluri și o pasă decisivă, a fost omul meciului pentru Chindia, într-un joc în care puștiul Adrian Ioniță a înscris la 16 ani.


Două echipe care anul trecut visau frumos și mult la Liga 1 s-au întâlnit astăzi la Târgoviște în cu totul alte circumstanțe. Promovarea e vis interzis anul acesta, iar pentru Dunărea Călărași nu sunt departe grijile retrogradării. Pe un teren rău, unde mingea sărea cel puțin ciudat, dar totuși bun în comparație cu ce mai există prin liga secundă, începutul de meci n-a fost deloc performant. Cele două formații păreau că aveau stabilit același registru tactic. Un abuz de mingi lungi, la bătaie și la „ce-o fi”, din care n-a reieșit nicio ocazie de amintit.

Gazdele au avut în plus determinarea, iar sub presiune, oaspeții au cedat și aveau să se bată aproape singuri. O pasă greșită a lui Țenea l-a pus pe Neguț în poziție de singur cu portarul și acesta a înscris pe sub Cezar Lungu (28). Nu avea să fie singurul cadou de care s-au bucurat gazdele. Petre a încercat să respingă, dar i-a pasat și el decisiv adversarului Cherchez (34), iar acesta a marcat cu capul, din careul mic. Astfel, fără să dezvolte vreo fază elaborată de atac, Chindia s-a trezit cu 2-0 pe tabelă.

Meciul părea perfect, iar după pauză călărășenii aveau să mai greșească o dată. Neguț a fost pus pe culoar de atac, tot după o degajare adversară ce nu s-a dus bine, i-a pasat lui Cherchez (48), iar acesta a realizat „dubla”. În zadar au mai încercat jucătorii Dunării să mai salveze cumva meciul, pentru că cei care au înscris au fost tot târgoviștenii. Cherchez i-a trimis ideal lui Vătavu (70), care a marcat cu latul din 4 metri, de la bara a doua.

Finalul avea să fie de vis pentru puștiul Adrian Ioniță. Intrat în minutul 84, jucătorul de 16 ani a marcat la prima atingere de balon, cu capul, în urma unui corner (85).

Chindia urcă pe locul 6, iar moralul jucătorilor săi revine la cote acceptabile, după patru meciuri în care nu bătuseră pe nimeni. De cealaltă parte, Dunărea înregistrează cea mai aspră înfrângere din acest campionat și rămâne pe locul 13, la șase puncte peste locurile retrogradabile. Măsurile dure ale noului președinte al echipei călărășene din această săptămână, de a renunța la doi fundași titulari, nu i-a speriat deloc pe jucătorii lui Adrian Mihalcea.

CHINDIA TÂRGOVIȘTE – DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI     5-0
Cristian Neguț 28′, Cristian Cherchez 34′, 48′, Marian Vătavu 70′, Adrian Ioniță 85′

Meilă – Dr. Pătru (cpt.), Bg. Dinu, Vătavu, Martac – Parghel (Ad. Ioniță 84′), Honciu, L. Mihai (Pencea 74′), Crinel Stoica – Cr. Neguț, Cherchez (Andr. Neagoe 78′)
Rezerve neutilizate: Bicher – Rosciugă, D. Ispas, Andr. Șerban
Antrenor: Nicolae Croitoru

C. Lungu (cpt.) – Țenea (Bg. Danciu 40′), Ibrian, Sil. Matei, Zivanovic – Ciocâlteu (M. Ștefan 67′), P. Radu, Preoteasa (Licu 53′), V. Petre – Val. Balint, Kanda
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Ov. Popescu, Dobra, Al. Dincă
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște); Spectatori: 700; Arbitru: Andrei Antonie (București); Asistenți: Marian Truță (Băbeni) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).

 

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: captură DigiSport

Pe aceeași temă