CS Mioveni nu mai are nicio șansă la locul 3. Dunărea și Afumați au câștigat la scor după ce au întors scorul, iar ASU Poli a ratat victoria la Clinceni în minutul 90+5

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 May. 2017, 20:16 Actualizat: 26 May. 2017, 13:04 Campionat
CS Mioveni nu mai are nicio șansă la locul 3.  Dunărea și Afumați au câștigat la scor după ce au întors scorul, iar ASU Poli a ratat victoria la Clinceni în minutul 90+5

Etapa intermediară din această săptămână din campionatul Ligii 2, runda a 36-a a sezonului, continuă astăzi, 24 mai, cu alte patru jocuri după ce ieri s-au desfășurat primele două. Primul joc al zilei începe de la ora 15:30 și va avea loc la Oradea, pe stadionul „Iuliu Bodola”, între Luceafărul și CS Mioveni. Va fi ultima șansă a echipei argeșene de a se apropia de locul 3 al clasamentului, poziție ce asigură prezența la barajul de promovare. Trebuie să câștige meciul cu bihorenii și să spere apoi că UTA nu va reușit mâine să ia toate punctele din jocul cu CS Balotești și apoi nici în fața Chindiei. În cazul în care arădenii vor câștiga, CS Mioveni nu mai mai avea nicio șansă să prindă a treia treaptă a podiumului.

De la ora 18:00, vor începe următoarele trei jocuri ale etapei, care vor avea loc la Călărași, Clinceni și Afumați. Acolo vor evolua Chindia, ASU Poli, respectiv Metalul Reșița. Niciuna dintre aceste cluburi nu mai are vreun obiectiv important de realizat, doar posibilitatea de a avansa câteva locuri în clasament.

Ultima confruntare a etapei are loc mâine, de la ora 17:30, atunci când la Șiria se va desfășura meciul UTA Bătrâna Doamnă – CS Balotești.

Ieri, Juventus a câștigat cu 5-1 meciul cu Foresta Suceava, iar Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a trecut cu 3-0 de Dacia Unirea Brăila.

În această etapă Olimpia Satu Mare va câștiga la „masa verde”, iar FC Brașov va sta.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2

Iată programul etapei a treizeci și șasea:

miercuri, 24 mai, ora 18:00
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – CHINDIA TÂRGOVIȘTE              3-1
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Marilena Cătălina Nan (Alexandria) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).

â–ºDunărea: C. Lungu (cpt.) – Țenea, Ibrian, Șandru, Bg. Stancu – Preoteasa, Danciu (Licu 90′), Cr. Pușcaș (Cincă 77′), Kanda (Sil. Matei 86′) – Ciocâlteu, Țîră
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – M. Ștefan, Dat, I. Mihai
Antrenor: Adrian Mihalcea

â–ºChindia: Meilă – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitrașcu – Pătru (cpt.)(Pencea 80′), Honciu, L. Mihai, Crinel Stoica (Nisipeanu 83′) – Cr. Neguț, Cerchez
Rezerve neutiizate: Căbuz – Ad. Grigore, Parghel, Ad. Ioniță, Andr. Șerban
Antrenor: Nicolae Croitoru

â–ºMin 90+3 3-1 După un contraatac pornit din marginea propriului careu, Țîră pasează și îl lasă singur pe Rafael Licu în fața lui Meilă, iar acesta înscrie și stabilește scorul final

â–ºMin 90+1 Pencea reia cu capul, plasat, la colțul lung, în dreapta lui Cezar Lungu, însă portarul Dunării scoate senzațional mingea pe care scria gol

â–ºMin 90 Iese Bogdan Danciu și intră Rafael Licu

â–ºMin 86 Iese Bobo Kanda și intră Silviu Matei

â–ºMin 83 Iese Crinel Stoica și intră Alin Nisipeanu

â–ºMin 80 Iese Dragoș Pătru și intră Alin Pencea

â–ºMin 77 Iese Cristian Pușcaș și intră Alexandru Cincă

â–ºMin 69 Ocazie mare ratată de Chindia. Honciu șutează din foarfecă din 6 metri, însă Cezar Lungu e pe fază și reușește că respingă cu piciorul

â–ºMin 60 2-1 Fază de contraatac, Ciocâlteu îi pasează pe culoar în stânga lui, Bobo Kanda, care pătrunde în careu și trimite din 6 metri lateral pe lângă Meilă, la colțul lung

â–ºMin 39 1-1 Șut din afara careului, Meilă scapă mingea în față, Ciocâlteu i-o fură și îl fentează în stânga, însă intră în unghi, acolo de unde centrează prin fața careului mic, iar la bara a doua Cătălin Țîră în deplinește o simplă formalitate din 6 metri

â–ºMin 4 0-1 Cristian Cherchez deschide scorul dintr-un penalty după ce a bătut în stânga, în partea opusă săriturii lui Lungu. Țenea l-a faultat în careu pe Cherchez

FINAL | FC ACADEMICA CLINCENI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA          2-2
Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenți: Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej).

â–ºAcademica: H. Iancu – Vențer, Perju, Andr. Chindriș, Bg. Matei – Pulhac (cpt.), Cioablă, Al. Lazăr, Ant. Cruceru (Bg. Stancu 71′), C. Gheorghe (H. Chiacu 83′) – Onțel (M. Ion 87′)
Rezerve neutilizate: Crivăț – Cr. Matei, Ad. Avram, Bg. Ilie
Antrenor: Erik Lincar
Eliminat: Andrei Chindriș 90′ (cumul de cartonașe galbene)

â–ºASU Poli: Gakos – Bilia, Mera (cpt.), Telescu, Ghinescu – Măd. Stancu – Vucea, Ad. Ungureanu (Birău 75′), Țugui (Giuricici 54′), Sorescu – Bădăuță (Șt. Blănaru 63′)
Rezerve neutilizate: Gîrlea – Nicolescu, Teuț, Bâte
Antrenor: Sorin Brîndescu

â–ºMin 90+4 2-2 Ilfovenii egalează la ultima fază, după o centrare în careu a lui Perju, Mihai Ion urmărește la colțul lung și egalează in extermis din 5 metri

â–ºMin 90+1 1-2 Ștefan Blănaru transformă penalty-ul și îi aduce în sfârșit în avantaj pe timișoreni

â–ºMin 90 Andrei Chindriș îl faultează în careu pe Telescu, vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Arbitrul Chioran nu a arătat cartonașul roșu, uitând că fundaș avea două galbene, însă Chindriș, conștiincios, a ieșit singur în afară

â–ºMin 90 Iancu scoate de sub transversală mingea șutată din stânga de Vucea

â–ºMin 88 Iona Mera e pe cale să-și răscumpere greșeala de la autogol, înscrie cu o lovitură de cap după o minge centrată din lovitură liberă, însă golul e anulat pentru offside

â–ºMin 87 Iese Cristian Onțel și intră Mihai Ion

â–ºMin 84 Blănaru pătrunde în careu, centrează în fața porții, iar Vucea, din 6 metri, reia slab cu capul, iar Horia Iancu respinge. O nouă mare ocazie pentru Poli și tot a lui Vucea

â–ºMin 83 Iese Costin Gheorghe și intră Hristu Chiacu

â–ºMin 81 Vucea e găsit în fața porții, la 5 metri, însă îl ia la țintă pe portarul Iancu

â–ºMin 78 Telescu reia cu capul mult peste o minge centrată din corner de Stancu

â–ºMin 75 Iese Ungureanu și intră Birău

â–ºMin 73 Costin Gheorghe are o poziție bună de șut, însă o face slab, pe centrul porții, iar Gakos reține fără probleme

â–ºMin 71 Iese Cruceru și intră Bogdan Stancu

â–ºMin 70 Ungureanu șutează violent de la 18 metri, mingea lovește transversala și cade chiar în fața liniei porții. Ocazie mare de gol pentru poliști

â–ºMin 67 Sorescu trimite de la 20 de metri peste poartă

â–ºMin 63 Iese Bădăuță și intră Blănaru

â–ºMin 62 Gazdele înscriu prin Onțel, însă golul e anulat pentru un fault comis asupra lui Telescu

â–ºMin 61 Pulhac avansează în flancul drept, centrează, Cruceru reia cu capul, însă Gakos reține

â–ºMin 60 Giuricici trimite puțin pe lângă după ce a fost găsit în careu de o centrare ideală a lui Sorescu

â–ºMin 58 Bădăuță șutează de la 18 metri, însă peste poarta lui Iancu

â–ºMin 54 Iese Țugui și intră Giuricici

â–ºMin 52 Pulhac centrează din dreapta, iar Costin Gheorghe reia cu o lovitură de cap mult peste poartă

â–ºMin 41 Sorescu e secerat clar în careul ilfovenilor de Chindriș, însă arbitrul închide ochii și îi dă galben polistului pentru simulare. Timișorenii trebuiau să primească penalty

â–ºMin 37 1-1 Sorescu are o acțiune frumoasă după ce s-a recuperat mingea la mijlocul terenului și pasează către Cătălin Bădăuță, iar acesta readuce imediat Politehnica în joc

â–ºMin 35 1-0 După o pătrundere pe partea dreaptă în careul timișorean, până în 6 metri, Cristian Pulhac șutează, iar Ioan Mera își deviază din apropiere mingea în propria poartă. Mera și-a mai dat un autogol în acest an, în meciul cu FC Brașov

â–ºMin 29 Cruceru bate peste transversală o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri de poarta lui Gakos

â–ºMin 24 ASU Poli se apropie pentru prima dată periculos de poarta lui Iancu. Mădălin Stancu bate un corner, însă gazdele îndepărtează pericolul

â–ºMin 22 Ilfovenii au posesia, însă nu au reușit până acum să își treacă în cont vreo ocazie notabilă la poarta lui Gakos

FINAL | CS AFUMAȚI – METALUL REȘIȚA                 5-2
Arbitru: Marius Chițu (Târgoviște); Asistenți: Erchian Ionus și Florin Iacob (ambii din Constanța).

â–ºAfumați: Al. Mișa – Al. Gheorghe, Botea, Buzea, Covalschi – Șt. Vasile (Ad. Popa 61′), Vl. Tudorache, Mug. Dedu, Rz. Avram – Vlada (cpt.), Val. Costache (Al. Mitu 49′, D. Burlacu 81′)
Rezerve neutilizate: Muțiu – Alin Zaharia, Vas. Olariu, Căliani
Antrenor: Vasile Neagu

â–ºMetalul: Kololo – Dr. Matei, Rz. Petre (Gab. Nedelcu 36′), Cr. Dima (cpt.), Dănănae – Oct. Vasile, Borțoneanu, Alin Pătrașcu, F. Paraschiv (Bg. Oancea 46′) – Buduroi, M. Dina (Al. Ionescu 87′)
Rezerve neutilizate: Raiu – M. Ciobanu, M. Gheorghe, Al. Radu
Antrenor: Mihai Stoica
Eliminat: Cristian Dima 85′ (cumul de cartonașe galbene)

â–ºMin 90+3 5-2 Contraatac fulger al Afumațiului, Vlada centrează în careu și Adrian Popa înscrie cu poarta goală, cu latul, după ce Kololo ieșise pe centrare

â–ºMin 90+1 4-2 Contraatac al gazdelor, neobositul Avram scapă pe partea dreaptă, centrează în centrul careului, acolo de unde Marian Vlada, venit lansat, pune capul și înscrie sub transversală

â–ºMin 90 Ionescu driblează apărătorii gazdelor, e faultat clar în interiorul suprafeței de pedeapsă, însă nu cade și preferă să continue faza și să tragă pe lângă

â–ºMin 87 Iese Mihai Dina și intră Alexandru Ionescu

â–ºMin 85  Cristian Dima faultează din spate la o acțiune periculoasă a gazdelor, vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Căpitanul Metalului de astăzi va lipsi astfel în meciul cu Sepsi

â–ºMin 81 Vasile Neagu ia o decizie nejustificată, mai ales că meciul nu are nicio miză. Îl umilește pe Alexandru Mitu odată cu schimbarea sa după ce îl introdusese pe teren în repriza secundă și îl bată pe teren pe Dorin Burlacu

â–ºMin 64 Avram bate cornerul de pe partea stângă, Marina Botea se înalță bine în fața careului mic, însă reia cu capul puțin peste poartă

â–ºMin 63 Abia intrat pe teren, Adrian Popa e lansat în adâncime, ajunge să finalizeze din 8 metri, în stânga lui Kololo, care se întinde și respinge în corner

â–ºMin 61 Iese Ștefan Vasile și intră Adrian Popa

â–ºMin 60 Dănănae urcp în atac în flancul stâng, centrează bine, iar Dina reia cu capul puțin pe lângă poartă, la colțul scurt

â–ºMin 49 Iese Valentin Costache, „pedepsit” că a dat două goluri în acest meci, și intră Alexandru Mitu

â–ºMin 48 3-2 Se bate cornerul din dreapta, mingea traversează careul, ajunge la Cristian Dima, care recentrează în partea opusă, îl găsește nemarcat pe Robert Buduroi și acesta finalizează în poarta goală din 8 metri după ce Mișa ieșise greșit pe centrare

â–ºMin 47 Acțiune bună a Metalului, Dina preia și șutează bine de la 16 metri, însă Mișa respinge în corner

â–ºMin 46 Iese Franco Paraschiv, care avrea și un cartonaș galben, și intră Bogdan Oancea

â–ºMin 43 3-1 Ștefan Vasile face ce vrea în flancul drept, centrează de pe linia de fund la bara a doua, acolo de unde Valentin Costache, nemarcat, înscrie din nou cu o lovitură de cap

â–ºMin 42 Acțiune prelungită de atac, Buduroi are un șut-centrare în fața porții, iar Vasile Octavian, deranjat și de un fundaș, trimite din 5 metri, milimetric pe lângă bară

â–ºMin 36 Iese Răzvan Petre, accidentat la faza golului, și intră Gabriel Nedelcu

â–ºMin 31 2-1 Avram trimite din dreapta o diagonală până în careu la Valentin Costache, care, cu largul concurs al lui Răzvan Petre, preia și trage în stânga lui Kololo, întorcând scorul. Portarul Metalului acuză și o accidentare 

â–ºMin 23 1-1 Acțiune pe dreapta a lui Vasile Ștefan, centrare în centru pentru Mugurel Dedu, care reia de la aproximativ 11 metri în stânga lui Kololo, sus

â–ºMin 13 0-1 Acțiune de atac a Metalului în partea stângă, Robert Buduroi pătrunde și șutează din colțul careului, de la 14 metri, spectaculos, în diagonală, direct în vinclu, în stânga lui Mișa. Gol de generic pentru Buduroi

miercuri, 24 mai, ora 15:30
FINAL | LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – CS MIOVENI    2-1
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Călin Cimponeriu (Lugoj).

â–ºLuceafărul: Began – Ban, Hlinca, Bactăr, Balea – C-tin Roșu (cpt.), Codoban (Bedea 78′), Feher, Chiș-Toie – M. Matei, Arnăutu
Rezerve: Goia – Țegle, Balla, D. Costea, Cuc, Fl. Drăgan
Antrenor: Alexandru Kiss
Eliminare: Marius Feher 56′ (roșu direct)

â–ºCS Mioveni: Oct. Popescu – Tirică, Gugu, I. Stoica (cpt.), Ed. Stoica – Biceanu, Andr. Neagoe – Rădescu (Burnea 67′), Iamandi (Ed. Florescu 46′), M. Galan – M. Staicu (Seb. Ivan 60′)
Rezerve neutilizate: F. Croitoru – Vișa, Mîrzeanu, A. Popa
Director tehnic: Florin Marin
Eliminare: Ionuț Stoica 64′ (roșu direct)

â–ºMin 90+7 Final de partidă

â–ºMin 90+7 Antrenorul Alexandru Kiss este eliminat și trimis în tribună. Roșu ia galben pentru proteste

â–ºMin 90+5 2-1 Cornerul din dreapta este bătut în careu, mingea se șutată de mai multe ori în blocaj și se respinge în cele din urmă în dreapta careului la Arnăutu, care centrează perfect către careul mic, acolo unde, nemarcat, Ionuț Hlinca reia cu capul din 7 metri central, cu pământul, în dreapta lui Popescu, pe care îl învinge

â–ºMin 90+4 Balea centrează lung din dreapta, Marius Matei, nemarcat, așteaptă mingea la 6 metri, reia cu capul, însă Began salvează și respinge in extremis de sub transversală în corner

â–ºMin 90 Galan șutează de la 25 de metri central pe lângă bara din dreapta lui Began

â–ºMin 88 Hlinca șutează de la 30 de metri, peste poarta lui Popescu

â–ºMin 78 Iese Claudiu Codoban și intră Adrian Bedea

â–ºMin 76 Roșu pasează pe culoar, în diagonală, din fața careului către stânga, Claudiu Codoban rămâne singur cu Popescu, îl fentează în stânga și rămâne cu poarta goală, șutează pe jos, iar Gugu intervine prin alunecare și scoate de pe linie un gol ca și făcut

â–ºMin 74 Florescu ia și el galben după ce îl lovește direct în genunchi, din lateral, pe Roșu, în fața băncilor de rezerve, pentru a-i opri contraatacul

â–ºMin 70 Galan trage de la 25 de metri central, mingea îl lovește pe Florescu, aflat în centrul careului, în offside, mingea îi revine și apoi trimite din voleu direct în transversală. Se dictează însă offside

â–ºMin 67 Iese Ionuț Rădescu și intră Ionuț Burnea

â–ºMin 64 Ionuț Stoica are o intrare întârziată asupra lui Balea, pe glezna acestuia, tot în fața băncilor de rezerve, și arbitrul îi dă direct roșu căpitanului Mioveniului. E o decizie exagerată a centralului Denis Haidiner, care probabil a dat roșu în compensație pentru eliminarea de mai devreme a lui Feher. Jucătorii bihoreni se liniștesc după această eliminare

â–ºMin 60 Sebastian Ivan intră în locul lui Marius Staicu

â–ºMin 59 Hlinca ia și el galben pentru proteste. Denis Haidiner e clar depășit de evenimente și nu îi mai poate stăpâni pe jucători

â–ºMin 56 După un duel mai tare între Marius Feher și Marius Staicu fix în fața băncilor de rezerve, cu Feher punându-i talpa pe apărătoarea piciorului stâng, arbitrul Denis Haidiner dă fault și se duce să se consulte cu arbitrul de rezervă Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), însă apoi se întoarce liniștit pe teren, fără să ducă mâna la buzunar. După un minut de la fază, cu Staicu în continuare pe jos, atacantul se uită mai atent la piciorul jucătorului și scoate direct cartonaș roșu pentru Marius Feher. Staicu ia și el galben pentru să se ia la ceartă cu adversarii și zburdă pe teren. Jucătorii ambelor echipe au numai reproșuri asupra centralului și e depășit complet de situație

â–ºMin 51 Codoban sapă singur în flancul stâng, avansează în careu, centrează către Matei, însă prea în față și acesta nu ajunge, Arnăutu urmărește la bara a doua, acolo de unde din 2 metri, singur, trimite prost în pasa laterală. Ocazie colosală ratată de Arnăutu

â–ºMin 49 Neagoe bate un corner din stânga, Florescu deviază pe spate cu capul de la colțul scurt, însă mingea se duce puțin pe lângă bara a doua. Gugu, aflat în apropiere, însă care nu a ajuns să devieze, se ia cu mâinile de cap

â–ºMin 47 După o respingere în lateral, în interiorul careului Mioveniului, Arnăutu cade din duelul pentru minge cu Biceanu și cere penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue. Arnăutu a simulat clar și merita al doilea cartonaș galben, însă a fost iertat de eliminare

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 Intră Eduard Florescu și iese Adrian Iamandi

â–ºMin 45+2 Pauză la Oradea

â–ºMin 45+1 Pasă peste apărare, Gugu ratează respingerea, iar minge merge la Constantin Roșu, care rămâne singur cu Popescu, are mult timp să își așeze balonul pentru un șut cu dreptul, o face plasat, către colțul lung, însă, incredibil, trimite din 9 metri pe lângă bară

â–ºMin 40 Arnăutu ia galben după ce îl calcă pe Rădescu

â–ºMin 33 1-1 Tirică pătrunde în careu pe dreapta, întoarce înapoi pentru șutul lui Rădescu de la 12 metri central, Began respinge în față, iar Marius Galan aduce egalarea din 6 metri, simplu

â–ºMin 28 Rădescu centrează bine din dreapta în careul mic al Luceafărului, Began plonjează și respinge în față, iar un coechipier degajează din fața lui Galan

â–ºMin 26 Staicu trage periculos din dreapta, Began plonjează la colțul scurt, însă nu ajunge mingea, care lovește bara și se duce în lateral

â–ºMin 19 Codoban bate puternic lovitura liberă, nimeni nu atinge mingea, care se scurge puțin pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 19 Neagoe ia și el galben după o intrare dură la 40 de metri de propria poartă

â–ºMin 17 Codoban bate bine o lovitură liberă din flancul drept, trimite cu efect către bara a doua, acolo de unde respinge pe spate, cu capul, Staicu

â–ºMin 12 După un corner executat din dreapta și o respingere în fața careului a lui Chiș-Toie, Rădescu trage de la 18 metri, cu pâmântul, însă mingea se duce puțin pe lângă bara din dreapta lui Began

â–ºMin 10 Neagoe execută lovitura liberă la bara a doua, acolo unde Gugu se sprijină pe Balea pentru a relua cu capul din 7 metri, o face prost, peste poartă, însă arbitrul dă fault în atac

â–ºMin 9 Tirică avansează în flancul drept și este busculat din spate, chiar în marginea careului, de Ban, care ia și galben

â–ºMin 3 1-0 Codoban centrează cu efect dintr-o lovitură de colț de pe stânga, Began e păcălit și boxează greșit în jos, din apropiere respinde cu capul Eduard Stoica, însă numai către centrul careului, acolo unde avansează Paul Chiș-Toie și care șutează din drop lângă bara din dreapta portarului, pe sub Ionuț Stoica, sărit să blocheze

â–ºMin 1 A început partida de la Oradea

joi, 25 mai, ora 17:30
FINAL | UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚ – CS BALOTEȘTI  1-2
Arbitru: Rareș George Vidican (Oradea); Asistenți: Iulius-Radu Timar și Ovidiu Timar (ambii din Marghita).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 84  1-2 Adrian Petre bate penalty-ul în dreapta, în forță, la semi-înălțime, și înscrie, cu tot aportul lui Fulga, care a ghicit colțul, dar nu a putut ajunge

â–ºMin 82 Arbitrul dă penalty după ce Flămânzeanu îl incomodează ușor pe Curtuiuș în careu, la un duel aerian, și arbitrul dă penalty ușor

â–ºMin 57  0-2 Gojnea prelungește cu capul pentru Claudiu Herea, care scapă înspre poarta lui Miron, Gligor îl talonează și îl împinge când simte că nu îi poate face față, însă Herea, chiar și dezechilibrat și aflat în unghi închis, trimite din 6 metri lateral stânga, lângă rădăcina barei colțului lung

â–ºMin 44  0-1 Tot Claudiu Herea bate lovitura de pedeapsă, puternic, pe centru, sub transversală, cu Miron sărit în stânga

â–ºMin 43 Claudiu Herea scapă în dreapta careului, e talonat de Gligor, iar Chindriș vine în sprijin și îl lovește peste picior pe decarul Baloteștiului. Arbitrul dă penalty

23 mai, ora 11:00
FINAL | JUVENTUS BUCUREȘTI – FORESTA SUCEAVA       5-1
Arbitru: Cătălin Marian Pană (București); Asistenți: Mihaela Țepușă (București) și Alexandra Theodora Apostu (Bacău).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 85  5-1 Remus Chipirliu ratează lovitura de pedeapsă după ce a bătut în stânga, iar Hînțăscu a respins, mingea ajunge la George Călințaru, care pasează către același Remus Chipirliu și acum atacantul liderului nu mai ratează

â–ºMin 84 Penalty pentru Juventus. Constantin Aeroaiei comite un henț în careu și arbitrul dă lovitură de la 11 metri și galben pentru sucevean

â–ºMin 82 4-1 Alin Ilin primește o pasă în careul mic și înscrie din 2 metri cu poarta goală, ca la antrenament

â–ºMin 73 3-1 Nou intratul Alin Ilin înscrie cu o lovitură de cap din 9 metri, peste portarul Hînțăscu, majorând din nou diferența la două goluri

â–ºMin 70 2-1 Gafă în defensiva liderului, cu Neag pasâng greșit, mingea ajunge la Cătălin Vraciu, care înscrie pe lânga Brie

â–ºMin 38 2-0 George Călințaru avansează în flanc și înscrie cu un șut superb, plasat în viclu, din interiorul careului

â–ºMin 21 1-0 Remus Chipirliu scapă singur pe dreapta, șutează în portar, iar Cristian Bustea, din apropiere, înscrie și deschide scorul

23 mai, ora 15:30
FINAL | SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA    3-0
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Florin Pucheanu (Ulmi).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90 3-0 Pasă pe culoar pentru Sandu Iovu, care pătrunde în careu în lateral stânga, Ivan renunță să alerge după el, Moglan sprintează în zadar, deoarece noul-intratul de la Sepsi trimite din 14 metri cu latul, plasat, la rădăcina barei colțului lung

â–ºMin 81  Dănuț Oprea are o intrare de K1 asupra lui Issa, îi pune talpa pe piept, și brăileanul este eliminat direct

â–ºMin 60 2-0 Issa pasează de la mijlocul terenul în flancul stâng pentru urcarea lui Dragoș Huiban, acesta preia, îl întoarce în centru pe Ivan și șutează din colțul careului în plasa porții lui Cristian Mitrea, pe jos, la prima bară

â–ºMin 10  1-0 Răzvan Damian trimite lung, din propria jumătate de teren, în diagonală, o minge la bătaie în flancul drept, Răzvan Greu urmărește alături de Cosmin Negoară, îi ia fața, Cristian Mitrea iese și el la întâmpinare în colțul stânga al careului, însă Greu plonjează și reia înaintea portarului, mingea se duce în prima bară, merge prin fața linie și intră în plasă la a doua bară

OLIMPIA SATU MARE – CSM RÂMNICU VÂLCEA     3-0. Nu se dispută. CSM s-a retras în pauza de iarnă.
FC BRAȘOV stă, deoarece ȘOIMII PÂNCOTA s-a retras în tur.
UNIREA TĂ‚RLUNGENI – ACS BERCENI. Nu se dispută, deoarece ambele echipe s-au retras din campionat.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 May. 2017, 20:16 Actualizat: 26 May. 2017, 13:04 Campionat
Pe aceeași temă