Farul a pierdut meciul din etapa întâi a play-out-ului Ligii a 2-a, jucat în deplasare cu CS Balotești, scor 1-3. „Marinarii” acuză în continuare problemele financiare, peste care nu pot trece și care ar putea duce la părăsirea lotului de către mai mulți fotbaliști
„Nu reușesc să-și păstreze concentrarea pe tot parcursul meciului”
„Și acest meci a fost la mâna noastră. Am început bine, am deschis scorul și am mai avut câteva situații, însă am fost egalați în prelungirile primei reprize, primind un gol cum rar se vede. Gazdele au făcut 2-1 la scurt timp după pauză, dintr-un autogol, moment în care istoria partidei s-a cam scris. Din păcate, jucătorii noștri nu reușesc să-și păstreze concentrarea pe tot parcursul meciului. Nu-i pot condamna. Au făcut tot posibilul, își doresc foarte mult, dar nu reușesc să treacă peste blocajul psihic în care se găsesc, din pricina problemelor de la club, în principal cele financiare. La Farul, este o stare critică”, a declarat Marian Dinu pentru Ziua Constanța
Unii nu au avut bani nici de o cafea
În ultima perioadă, mai mulți jucători au vrut să renunțe, dar au fost întorși din drum. Unii se pare că sunt hotărâți ca, dacă nu vor primi bani nici la finele acestei săptămâni, urmând a face astfel și Paștele „pe burta goală”, să plece, iar partida cu ACS Berceni, de vineri, 10 aprilie, să fie ultima pentru ei la Farul.
„Băieții vor încerca și în această partidă să câștige, însă nu se știe ce vor reuși. Din păcate, se creează un curent contra lor, însă nu trebuie condamnați. Au făcut tot ce e omenește posibil. În ce privește partea financiară, au cerut doar lucrurile stabilite în contract, nimic mai mult. Salariul le-ar aduce un echilibru psihic. Au familii și trebuie să se întrețină și ei. Unii nu au avut bani nici să ieșim la o cafea. Când promiți, trebuie să te ții de cuvânt. Aceasta e problemă veche. E adevărat, rezultatele ne-au ocolit, dar, în principal, conducerea clubului a rămas datoare prima. Sunt promisiuni neonorate de săptămâni, de luni”, a mai comentat Marian Dinu pentru sursa mai sus citată
Foto: Alexandru RAITA