Cristi Popovici: „Șansele sunt egale”

Florin ALBOIU 13 May. 2011, 12:02 Campionat
Cristi Popovici:**

Antrenorul principal al FC Botoșani consideră că șansele sunt
egale în partida de la Buzău, mai ales că ambele echipe vin după o
perioadă bună, reușind să obțină câte șapte puncte în ultimele trei
etape. Tehnicianul botoșănean nu intenționează să facă schimbări în
primul 11, singurul înlocuit fiind Gavriel Vașvari care nu are
drept de joc.

„Șansele sunt egale din punctul meu de vedere. În tur,
la Botoșani ei au făcut un joc în care au preferat să se apere. Am
avut multe situații de a marca dar nu am reușit. S-a încheiat 0-0.
Pe noi ne-a dezavantajat mult lucrul ăla pentru că la momentul
respectiv eram în formă. Practic a fost a doua echipă după Viitorul
Constanța care ne-a făcut să pierdem două puncte pe teren
propriu”
, a spus Cristi Popovici.

„În linii mari e clar că pentru meciul de la Buzău nu
vor fi multe schimbări în echipă. Nu pot folosi același 11 ca la
meciul cu Săgeata Năvodari pentru că Vașvari e suspendat. Avem
foarte mulți jucători la limită cu cartonașele galbene și în cazul
în care ei vor fi suspendați sau mai apar accidentări vor intra cei
care au jucat mai puțin”
, a adăugat tehnicianul
botoșănean.

sursa: btonline.ro

Florin ALBOIU 13 May. 2011, 12:02 Campionat
Pe aceeași temă