Craiovenii așteaptă ca FRF să reprogrameze meciul cu FC Olt: „Chiar nu puteam intra în competiție fără această pregătire”

Marius ANGHEL 03 Mar. 2014, 16:12 Campionat
Craiovenii așteaptă ca FRF să reprogrameze meciul cu FC Olt:**

FC Universitatea Craiova nu s-a prezentat sâmbătă la meciul din etapa a 15-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a. Oltenii ar fi trebuit să joace meciul cu FC Olt, la Slatina, însă a preferat să meargă în localitatea Leamna pentru a se antrena. O decizie surprinzătoare, având în vedere că FRF nu anunțase că meciul a fost reprogramat, așa cum oficialii echipei craiovene spun că au cerut. În consecință, arbitrii partidei n-au fost anunțați de nicio amânare și au fluierat finalul jocului de la Slatina după doar 15 minute. Și gazdele au rămas suprinse de deciazia Universității și sunt convinși că vor avea câștig de cauză și vor câștiga la „masa verde”.

În timp ce slătinenii se pregăteau pentru meci, au ieșit la încălzire, jucătorii FC Universitații erau la Leamna, acolo unde începuse pregătirea pe 28 februarie. Cu această decizie, neprezentarea la meciul din campionat, conducătorii craioveni, cei care au decis ca echipa să nu facă deplasarea, nu au înșelat numai pe fotbaliștii lui FC Olt și pe arbitrii, ci și pe suporterii care au venit la stadion pentru a urmări meciul de Liga a II-a.

Între timp, antrenorul Dragoș Bon a ajuns la cea de-a patra zi în care își pregătește jucătorii la Leamna. Acolo, fostul secund al lui Napoli a avut posibilitatea de a-i testa și pe jucătorii nou-veniți, portarul Andrei Barabaș și jucătorii de câmp Sebastian Remeș și Lucian Condrea.

Despre decizia FC Universității Craiova de a nu se prezenta la Slatina, Bon a declarat că nu se putea prezenta la acel meci fără o pregătire centralizată și că așteaptă ca FRF să reprogrameze acest joc.

„Chiar nu puteam intra în competiție fără această pregătire. Sunt mulțumit de efortul depus, așteptăm ca suporterii noștri să ne fie alături la meciul cu Bihorul. Avem nevoie de ei. Despre meciul cu FC Olt, așteptăm ca Federația și forurile competente să reprogrameze această partidă, pentru că noi am făcut toate diligențele ca ea să fie reprogramată.” a declarat, citat de editie.ro, Dragoș Bon.

„Alb-albaștrii” vor continua pregătirea în localitatea de lângă Craiova și în zilele următoare, pentru a recupera perioada în care nu a efectuat pregătirea de iarnă. Următorul meci al FC Universității este programat sâmbătă, împotriva echipei FC Bihor, partida urmând să aibă loc, cel mai probabil, la Severin.

Marius ANGHEL 03 Mar. 2014, 16:12 Campionat
Pe aceeași temă