CS Tunari a fost aproape de o mare surpriză în etapa de debut în grupele Cupei României, fază în care s-a calificat în premieră. Divizionara secundă a înregistrat, totuși, o surpriză, miercuri, pe teren propriu, în fața prim-divizionarei U Craiova, cu care a remizat la scorul de 1-1. Putea fi însă o victorie, fiindcă trupa din Bănie a egalat în minutul 90, norocos.
Concluzii după jocul desfășurat la Tunari, pe un teren de ligă județeană, au tras Alin Ilin, antrenorul interimar al ilfovenilor, și Dragoș Bon, antrenorul secund al oltenilor.
CS Tunari a marcat în minutul 46, la câteva secunde după debutul părții secunde, prin Paul Mitrică, acesta profitând de o pasă slabă înapoi spre propriul portar dată de Badelj, a fost mai rapid și l-a executat pe portarul Lazar cu un șut plasat lângă bara din dreapta.
Baiaram (66) și Roguljic (80) au avut apoi ocazii importante de a egala, însă Moroz a reținut mingea, a doua oară chiar pe linia porții. Oltenii au reușit însă să înscrie în minutul 90, în urma unei faze fixe din fața careului. Kurtic a tras tare din lovitura liberă, pe lângă zid, în dreapta, balonul l-a lovit în șold pe Jovan Markovic, iar din acesta a ricoșat în partea opusă în care plecase portarul și a intrat în plasă. Ilfovenii au solicitat offside la poziția lui Markovic, însă Mario Geantă l-a ținut în joc.
Meciul dintre penultima clasată din Liga 2 și ocupanta locului 4 în SuperLigă s-a desfășurat pe un teren deplorabil, denivelat, cu multe porțiuni în care iarba era arsă și cu mult nisip pe el. Însă starea acestuia nu mai este o noutate pentru nimeni, dar a fost o scuză pentru olteni, pentru faptul că nu au reușit să învingă o echipă mult inferioară lor.
După joc, antrenorul interimar al CS Tunari nu a perceput remiza ca un rezultat surpriză, deci e evident că nimeni din afara echipei nu s-ar fi așteptat nici măcar la acest egal.
”Este un rezultat bun pentru noi. Puteam să facem surpriza. După cum se știe, în Cupa României toate echipele mici au șansele lor și tot timpul au fost surprize. Am fost aproape să facem o surpriză în prima etapă a grupelor, păcat că nu am reușit”, a spus cel care a rămas antrenor principal după despărțirea clubului de Florin Stîngă, în urmă cu o săptămână și jumătate.
Pe de altă parte, Ilin a spus că elevii săi au reușit să se adapteze mai repede la condițiile de joc decât adversarii și că înaintea meciului nu s-au antrenat pe terenul pe care s-a disputat partida.
”Interimarul” uită însă că în aceleași condiții deplorabile a fost terenul cel puțin și la jocurile din campionat cu Ceahlăul și FK Miercurea Ciuc, din ultimele două meciuri desfășurate acasă. Ceea ce înseamnă că elevii săi erau deja învățați cu această suprafață de joc.
”Ne știm terenul, avem acum, în ultima perioadă, o problemă. Nici noi nu ne-am antrenat pe acest teren, ne antrenăm pe terenul 2. Pentru noi este prima oară când jucăm pe acest terenul de azi, cum am jucat azi. Ne-am adaptat la teren mai repede, la condițiile de joc”, a comentat, la microfonul DigiSport, fostul fotbalist de la Ceahlăul, Dinamo, Jiul Petroșani, Progresul București, UTA, CS Otopeni, Săgeata Năvodari și Juventus București.
Ulterior, Ilin a fost provocat să spună și care este cel mai mare salariu pe care un jucător de la CS Tunari îl ia, reporterul dorind să facă o comparație cu salariile jucătorilor de la U Craiova, unde se încasează și 15 mii de euro lunar. ”Mă depășește această întrebare cu salariul. (n.r. – 2000 – 3000 de euro, a insistat reportarul) Nu știu, chiar nu știu. Nu contează salariile între cele două echipe, contează că și-au dorit elevii mei foarte mult să demonstreze că pot face față și la acest nivel. Au jucat exact ceea ce am pregătit noi la antrenamente și ați văzut ce a ieșit”, a mai spus Alin Ilin.
CS Tunari, în egalul cu U Craiova: Moroz – Barfă (Al. Gheorghe 68′), Ad. Stoian, Mih. Leca (cpt.), Al. Sima – Florică, Al. Despa (Vas. Constantin 60′), Licsandru (M. Geantă 82′), Sin – P. Mitrică (Dr. Gheorghe 60′), Al. Stoian (Ivanovski 68′). Rezerve neutilizate: Dr. Petrișor – Feraru, L. Mitrică, Mihăescu.
De partea cealaltă, din partea U Craiova, nu a vorbit Corneliu Papură, director tehnic în acest moment până la rezolvarea litigiului cu fostul antrenor Laurențiu Reghecampf, ci antrenorul secund Dragoș Bon.
Acesta și-a spus nemulțumirea față de rezultat, însă a pus accent în special pe terenul deplorabil de la Tunari, susținând că și acesta este un motiv pentru care fotbalul românesc nu progresează.
”Este un rezultat care nu ne face cinste. Nu trebuie să ajungem în astfel de situații. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar fotbalul este făcut pentru spectacol și dacă vom juca pe astfel de stadioane… Nu vreau să caut scuze, felicit echipa din Tunari, dar dacă spectatorilor le plac astfel de meciuri…
Eu cred că suntem departe. În 2023… Ne mirăm de ce nu avem progres în fotbalul românesc. E jalnic, deci nu pot să cred așa ceva.
Despre noi, e clar că nu avem concentrare, continuăm să facem cadouri, să fim relaxați la finalizare. Dacă nu ne vom trezi repede, e foarte grav”, a spus Dragoș Bon, citat de DigiSport.
U Craiova, în egalul cu CS Tunari: Dav. Lazar – Borța (Vlădoiu 76′), J. Mendy, Badelj (Raul Silva 64′), Basilio Ndong – Kurtic (cpt.), Houri (Markovic 46′), Mih. Căpățînă, Roguljic – Ișfan (Koljic 64′), Trică (Baiaram 64′). Rezerve neutilizate: Iul. Popescu – Al. Crețu, Sala, Mateiu.
Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dupa-ocna-mures-universitatea-craiova-a-mai-bifat-o-umilinta-in-cupa-romaniei-la-tunari-19286598
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/florin-maxim-intepaturi-pentru-chindia-dupa-meciul-din-cupa-19286751
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-bihor-a-pierdut-cu-fcsb-in-fata-a-10-mii-de-spectatori-la-oradea-in-nocturna-19286744
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/gloria-buzau-a-avut-o-in-palma-pe-uta-dar-a-platit-erorile-portarului-haymamba-andrei-prepelita-l-a-aparat-pe-camerunez-probabil-a-avut-emotii-dar-toti-castigam-si-toti-pierdem-19286654
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/progresul-pecica-a-pierdut-la-limita-cu-petrolul-in-cupa-romaniei-19286506
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-faza-grupelor-progresul-pecica-petrolul-incepe-de-la-ora-1400-sase-meciuri-au-loc-astazi-in-a-doua-zi-cu-meciuri-din-prima-etapa-19286426