Primul meci al etapei a 24-a a Ligii a II-a este extrem de important pentru ambele combatante. Dacă brașovenii au nevoie de victorie pentru a urca din nou pe prima poziție și pentru a-și păstra distanța față de urmăritoare în drumul către Liga I, ultima clasată vrea cu disperare punctele puse în joc pentru a părăsi această poziție.
Cunoscută pentru jocul bun de pe teren propriu, Corona nu va avea o misiune ușoară în a obține toate punctele din acest meci, deci clasați pe ultimul loc al seriei slătinenii au o echipă competitivă a cărei valoare nu este cea pe care a arătat-o până în acest moment.
De la ora 11:00, pe stadionul Carpați, Paul Unimatan (Zalău) va arbitra de la centru prima partidă a etapei 24, în timp ce de la cele două tușe va fi ajutat de asistenții Ciprian Petre Geambazu (Bușteni) și Romică Bîrdeș (Pitești).
COMENTARIUL LIVE:
â–ºCorona: Marc – Martac, Forika, R. Damian, M. Burlacu – Dâlbea, Pastor – Chirciu, Fl. Manea, H. Popa – I. Coman (cpt.)
Rezerve: Dănălache – Ștefan, Stângă, Vl. Munteanu, M. Ene, Leonte, Marcăș
Antrenor: Daniel Bona
â–ºALRO: Bugiu – V. Dima, I. Șerban, Crușoveanu (cpt.), Giurgă – Polgar, Vâlcică – Firțulescu, A. David, Bancu – M. Matei
Rezeve: Bordea – Anghelina, Chircan, Quist, Gafița, D. Ene, Rioșanu
Antrenor: Daniel Oprescu
â–ºMin 90+3 Final de meci. Corona s-a distrat cu „lanterna” și a revenit pe primul loc, cel puțin până mâine
â–ºMin 90+2 4-1 Chirciu îi pasează lui Ene la limita careului, atacantul preia cu un om în spate și șutează la colțul lung, sub transverală, lăsându-l fără replica pe portar
â–ºMin 80 ⇔ Ultima schimbare și la Corona. Iese Popa și intră Leonte
â–ºMin 79 David trage de la 20 de metri, pe lângă poartă
â–ºMin 73 ⇔ Iese Manea, Intră Marius Ene
â–ºMin 72 Gafița vede cartonașul galben
â–ºMin 70 ⇔ Iese Pastor, intră Stângă
â–ºMin 55 ⇔ Ultima schimbare la ALRO. Iese Dima, intră Anghelina
â–ºMin 51 3-1 Vâlcică centrează din dreapta, Bancu preia și șutează cu stângul de la 16 metri, reducând din diferență
â–ºMin 46 A început a doua repriză
â–ºMin 46 ⇔ Iese Polgar, intră Quist
â–ºMin 45+1 Pauză
â–ºMin 45 David execută o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral dreapta, apărarea gazdelor respinge
â–ºMin 40 ⇔ Iese Firțulescu, intră Gafița
â–ºMin 38 3-0 Minge lungă a lui Damian pentru Burlacu, acesta pasează din prima în stânga pentru Popa, care centrează în fața porții și Coman îndeplinește o simplă formalitate
â–ºMin 31 Firțulescu bate o lovitură liberă, Marc scapă balonul și Șerban, pe fază, trage din 7 metri peste poartă. Forika este avertizat cu cartonaș galben
â–ºMin 25 Vâlcică scapă singur cu Marc și ratează. Mijlocașul recuperase o minge, pătrunsese în careu, însă șutul său a fost pe lângă poartă
â–ºMin 17 2-0 Coman rămâne singur cu Bugiu, trimite de la 10 metri pe lângă acesta și-l învinge. Manea i-a pasat căpitanului brașovenilor, fostul jucător al Otopeniului aflându-se la a doua pasă de gol în acest meci
â–ºMin 13 David îi pasează pe culoar lui Matei, al cărui lob, din careu, se duce pe lângă poartă
â–ºMin 12 Marc respinge în corner șutul periculos al lui Matei
â–ºMin 8 1-0 Chirciu are o incursiune pe partea dreaptă, centrează înalt la marginea careului, Manea preia frumos și-i așează mingea direct lui Pastor, care trage de la 16 metri, la firul ierbii, și deschide scorul, fără șansă pentru Bugiu
â–ºMin 6 Cele două echipe încă se tatonează, se joacă la mijlocul terenului
â–ºMin 1 A început partida