Consecvenți în înfrângeri la zero

14 Nov. 2011, 11:12 Campionat

Cu Gaz Metan Severin, Mureșul Deva a pierdut al optulea joc în campionat – al cincelea pe teren propriu și al patrulea la rand! În niciunul dintre eșecuri elevii lui Constantin Olariu nu au reușit să înscrie vreun gol.

Mureșul Deva își îngreunează situația în clasament cu fiecare etapă scursă din tur. Neplătiți de luni bune și părăsiți de patroni, „alb-roșii” bifează înfrângere după înfrângere indiferent că joacă acasă sau în deplasare.

Sâmbătă, cu Gaz Metan Severin, și-au pierdut răbdarea și puținii spectatori prezenți la stadion, care au plecat în grabă și supărați din tribună imediat după ce fostul lor favorit, Alin Bițiș – șut din careul mic – a înscris pentru un neverosimil 0-3, din pasa lui Boroiban (75′)!

Boroiban, ce mutare inspirată!

Desfășurat sub semnul echilibrului în prima repriză, jocul s-a rupt în favoarea oaspeților imediat după pauză. Diferența a fost făcută de nou intratul Claudiu Boroiban care, în doar trei minute, a marcat două goluri! Atacantul de 26 de ani al Severinului a deschis scorul la prima ocazie a reprizei secunde după ce a trimis în plasă cu o lovitură de cap din careul mic mingea centrată din banda stângă de Rusu (49′). Tot Boroiban a majorat avantajul oaspeților în minutul 52, când l-a învins din nou pe Al. Coman cu un șut din 2 metri.
În fața unei defensive anesteziate, fostul jucător al Mureșului, Alin Bițiș, a închis tabela cu un sfert de oră înainte de finalul jocului. Cu această nouă înfrângere, a cincea pe teren propriu, Deva are un deficit de minus 8 puncte în clasamentul „adevărului”. În ierarhia reală, Mureșul stagnează deocamdată pe locul 13, retrogradabil, cu 13 puncte, și nimic bun nu se întrevede…

â–ºMureșul Deva nu a înscris niciun gol în cele opt înfrângeri suferite în primele 13 etape.
â–º3-0 este cel mai frecvent scor cu care Mureșul a fost învinsă în actualul campionat de FC Argeș și FC Olt, în deplasare, FC Timișoara și Gaz Metan Severin, la Deva.
â–ºGloria Bistrița a administrat cea mai drastică înfrângere trupei lui Constantin Olariu, scor 4-0, pe stadionul „Cetate” în etapa a doua.
â–ºAlb-roșii” au cedat la limită, scor 0-1, în fața Chindiei Târgoviște și Alro Slatina, pe teren propriu, respectiv cu Unirea Alba Iulia, în deplasare.
â–ºÎn ultimele două etape din tur, Mureșul Deva va înfrunta pe UTA Arad, sâmbătă, în deplasare, și pe FC Maramureș, acasă, în ultima rundă.
â–ºSosit săptămâna trecută la Severin, Marian Bondrea (foto, 61 de ani) n-a semnat contractul cu Gaz Metan și a urmărit meciul cu Mureșul Deva din tribuna stadionului „Cetate”. Poziționat în spa¬tele băncii de rezervă a oas¬peților, tehnicianul a ținut în permanență legătura cu „principalul” Florin Pârvu și tot de acolo le-a dat indicații tactice jucătorilor.
â–ºGaz Metan Severin a fost susținută la Deva de o galerie formată din aproximativ 50 de suporteri care la final au sărbătorit victoria împreună cu jucătorii.
â–ºLa Deva, Gaz Metan Severin a obținut a doua victorie externă din actualul campionat. Precedentul succes în deplasare a fost obținut etapa a doua, scor 1-0, la CSM Râmnicu Vâlcea.


Mureșul Deva – 0 (0)

Al. Coman – Bogman, Ambruș, I. Șerban, Miheț – Dragu (80′ Tecsi), Al. Dan, C. Crișan (75′ Văidean), M. Petrescu – Melcea (cpt.), Dîrvaru (59′ Deaconescu).
Antrenor: Constantin Olariu

Gaz Metan Severin – 3 (0)
Ștețca – Mirescu, Bălău, Cosic, L. Rusu – Vigariu, Mitic (cpt.), Olah (46′ Boroiban), Bițiș – Șaim (86′ Neacșa) Vancea (76′ Mitroi).
Antrenor: Florin Pârvu

Au marcat: Boroiban (49′, 52′), Bițiș (75′).

Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești). Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Pitești) și Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).

Stadion „Cetate”. Spectatori: 200.

articol scris de Sami Tamaș
foto de Sami Tamaș și Traian Manu (Glasul Hunedoarei)

14 Nov. 2011, 11:12 Campionat
Pe aceeași temă