Eșecul suferit în weekendul trecut de Petrolul, 1-3 cu Daco-Getica București, o formație care luptă pentru evitarea retrogradării, și reducerea șanselor la îndeplinirea obiectivului, promovare, a dus la revoltă din partea suporterilor și la demisia președintelui Cristian Vlad.
În comunicatul în care se transmitea plecarea lui Vlad, clubul anunța, totodată, că „în perioada următoare vor fi luate deciziile în ceea ce privește viitoarea structură de conducere”. Totuși, din informațiile Liga2.ro, înlocuitorul președintelui demisionar nu va fi decis prea curând. Locul rămas vacant atrage ca magnetul multe personalități din fotbalul românesc, care se autopropun și înaintează proiecte de viitor către principalul acționar al grupării ploieștene, iar acesta nu vrea să se grăbească în luarea unei decizii.
Petrolul are și câteva variante interne de asigurare a interimatului. Ziarul Prahova scrie că Octavian Grigore, acum vicepreședinte, Constantin Ștefan, unul dintre membrii Comitetului Director, sau Silviu Crângașu, președintele AJF Prahova, sunt pe listă.
Narcis Răducan și Daniel Coman sunt alte nume vehiculate. Primul a fost oficial la FCSB, Oțelul, Unirea Urziceni, Pandurii sau Astra, iar în acest moment este analist TV la DigiSport, în timp ce al doilea este președintele Astrei.
În ultima perioadă, un alt nume care a încercat să revină în fotbalul românesc, a purtat discuții în acest sezon inclusiv cu conducerea clubului UTA, a fost Marius Stan, fost președinte la Oțelul, când echipa a câștigat campionatul. Despre Stan s-a zvonit inclusiv că și-a prezentat proiectul la Petrolul.
Până atunci, Petrolul se află pe locul 5 în Liga 2, iar sâmbătă, de la ora 15:30, joacă în deplasare la Constanța, cu SSC Farul, echipă care luptă pentru evitarea retrogradării.