Minerul Motru a pierdut meciul de sâmbătă cu ASA Târgu Mureș, scor 1-4. Deși între loturile celor două echipe este o diferență uriașă, minerii puteau da lovitura la Târgu Mureș. „Nu am avut ce pierde, am mers să jucăm deși aveam uriașe probleme de lot”, spune directorul sportiv al minerilor, Mihai Cernica. Acesta completează. „ASA are jucători care au fost aduși din Liga 1, și ce jucători”, spune același Cernica. Și are dreptate. La ASA joacă un Claudiu Voiculeț care în vară a fost vicecampion al României cu Pandurii, tot la ASA mai joacă un Ndoye, Bumba, Hora sau Buhăescu, toți jucători cu zeci de meciuri în Liga I. Și totuși, Minerul Motru putea da lovitura la Mureș.
Nu s-au predat ușor
Decimați de problemele de lot, minerii au mers la Mureș să-și vândă cât mai scump pielea. În plus, meciul era și televizat pe TVR 3, așa că era o bună ocazie pentru mineri să nu se facă de râs. Și nu s-au făcut chiar dacă la final diferența de pe tabelă a fost de trei goluri. În prima parte, Gabi Zahiu și-a pus echipa pe două linii în propria jumătate de teren, minerii au închis toate culoarele spre poarta lui Popescu, iar tactica a dat roade. Mai mult, în atac, minerii au dat lovitura prin Trifu care a marcat în minutul 38. La pauză a fost 1-0 pentru Minerul Motru, o mare surpriză ce se contura. După pauză, târgumureșenii s-au aruncat în atac, au rămas descoperiți în apărare și în minutul 56 Unguru de la Motru a ratat incredibil singur cu poarta goală din 6 metri reușind să trimită peste buturi. Și cum ratările se răzbună, în loc de 0-2 s-a făcut rapid 1-1, Amauri marcând din pasa lui Voiculeț. Minerii nu s-au predat imediat, au încercat să iasă la atac, dar în minutul 70 același Amauri a marcat pentru 2-1. După trei minute s-a făcut 3-1, pentru ca în prelungiri să se facă și 4-1 după golurile lui Buhăescu și Hora.
„Suntem mulțumiți”
Deși pare anormal, ei bine, oficialii minerilor au toate motivele să fie mulțumiți de jocul de la Târgu Mureș. Echipa lui Zahiu a jucat bine timp de vreo 70 de minute, iar asta le dă speranțe pe mai departe motrenilor. „Noi suntem mulțumiți de atitudinea echipei. Am avut 10 indisponibili, așa că cei care au intrat s-au achitat bine de sarcini până în minutul 60. O oră și ceva chiar am jucat de la egal la egal, dacă am fi reușit să facem 2-0 nu știu ce era la final. Este o diferență mare între noi și ei, ASA este mult peste noi, au mulți jucători de valoare cu experiență. Diferența a fost făcută de valoarea individuală. Noi nu am putut face față în partea a doua, mai exact din minutul 60 încolo. Dar, ca joc și atitudine totul este în regulă. Pot spune că scorul nu reflectă realitatea din teren, e mincinos”, a comentat Mihai Cernica.
Sursa: Impact în Gorj
Foto: Valics LEHEL