Înainte de confruntarea de la Pâncota, Daniel Bona, antrenorul Unirii Tărlungeni, era sigur că echipa sa, chiar și în condițiile în care a rămas fără șase jucători de bază și nu mai are siguranță financiară, va mai acumula puncte în prezenta stagiune.
Primele le-a și luat într-o manieră foarte clară chiar astăzi, spre surprinderea antrenorului său. Brașovenii s-au impus cu un incredibil 4-0 în deplasarea de la Arad, pe terenul echipei Șoimii Pâncota. „Nu m-am așteptat la o victorie în acest meci, dar, câteodată, fotbalul îți rezervă și astfel de surprize. Sincer, eu îmi doream de la acest meci să nu ne facem de râs, având în vedere condițiile din ultimele săptămâni. Am revenit la antrenamente doar de marți, după opt zile de pauză totală. Ne-au plecat și jucători, dar ne-am adunat și iată că fotbalul ne-a rezervat o mare surpriză, una foarte plăcută. Am avut și șansă la 0-0, căci Pâncota a avut două ocazii importante. Din fericire, noi am reușit să marcăm primii, după aceea – din ce am observat – suprafața de joc a împiedicat formația gazdă să construiască. Noi ne-am apărat bine, am avut șansă la greșeala portarului lor și am făcut 2-0, după care jocul s-a terminat. E greu să construiești ca și echipă gazdă pe un astfel de gazon. Îmi felicit jucătorii, au dat dovadă de caracter extrem de puternic, nu au cerut niciun ban ca să joace acum”, a spus antrenorul brașovenilor la finalul disputei de la Pâncota.
Dacă eroul partidei, Răzvan Dâlbea, afirma cu tărie că jucătorii își propun să evolueze în play-offul, Daniel Bona a părut ceva reținut. „Noi sperăm să terminăm campionatul, mai ales după acest meci. La începutul sezonului, am avut ca și obiectiv intrarea în play-off, acum avem doar să încheiem campionatul. Sper ca după această victorie să atragem atenția, să vină cineva alături de noi să ne sprijine. Domnul primar ne-a făcut o surpriză și a venit alături de noi la acest meci. Ne-am dorim să se mai rezolve din probleme, nu poți juca la infinit fără bani. E un grup extraordinar, motivat, foarte bun, cu caracter”, a adăugat „principalul” Unirii.
Iată „eroii” Unirii din meciul de la Pâncota: Niczuly – Vlăsceanu, Forika, Istrofor, Iaru – Al. Neculai, Dâlbea, N. Cristea, S. Marin (Marcăș ”62), Brujan (Poenaru ”89) – Chirciu (Mircescu ”86). Rezerve neutilizate: R. Dănălache – Tatarciuc, Galan.
Cu această victorie, Unirea Tărlungeni a urcat pe locul 3 în clasamentul Seriei a II-a a Ligii 2, cu 25 de puncte, la opt în spatele liderului ACS Poli.
Sursa: Sport Arad