Transferat pe finalul turului de campionat, fostul fotbalist al formațiilor Alro și CSM Slatina, Nicușor Corneanu este optimist în privința șanselor salvării de la retrogradare. Mijlocașul grupării FC Olt Slatina se pregătește intens în această perioadă, astfel încât în retur să se impună în „unsprezecele” conceput de Dan Oprescu.
Mijlocașul la închidere al celor de la FC Olt Slatina susține că echipa va avea un plus în retur, prima parte putând fi catalogată ca o perioadă de acomodare, dat fiind faptul că pentru mulți dintre componenți, Liga a II-a a reprezentat debutul în eșalonul superior. Aflat în urmă cu pregătirea, Nicușor Corneanu a început programul lăsat de antrenor pentru vacanță, astfel încât la reunirea lotului să poată susține antrenamentele la capacitate maximă.
” M-am apucat deja de pregătire, trebuia să încep pe 3 ianuarie, dar am început mai devreme pentru că vreau să demonstrez că pentru mine nu s-a terminat totul, ci abia acum începe. Vreau să ajung la forma pe care am avut-o, îmi doresc să fie cel mai bun retur al meu. Sper să terminăm pe locurile 7-8, asta îmi doresc, vă asigur că vom scăpa de retrogradare. Băieții abia acum s-au acomodat cu nivelul Ligii a II-a, iar în retur o să-și arate valoarea, pentru că au potențial. Sunt încrezător, stiu ce pregătire face nea Dan, iar cu câteva întăriri vom arăta altfel în retur”, a declarat Nicușor Corneanu.
sursa: Gazeta Nouă