„Avem potențial să ne batem pentru primele locuri”

Fechita Bogdan-Andrei 23 Mar. 2011, 12:07 Campionat

Cu ocazia partidei cu Mureșul Deva,
Ionuț Bălan a redebutat în fața spectatorilor de pe arena „Francisc
Neumann”. Fostul dinamovist a fost folosit de Roli Nagy în banda
dreaptă, având atât sarcini defensive, cât și ofensive.
„A fost frumos să joc din nou pe terenul din Arad.
Meciul a fost unul cu emoții destul de mari, sincer nu credeam că
va fi un joc atât de greu. De fapt, noi ne-am făcut singuri meciul
greu, dar important e că a ieșit bine în cele din
urmă”
, ne-a declarat Ionuț Bălan.

Bălan a revenit în curtea „Bătrânei
Doamne” cu scopul de a aduce un plus de experiență necesar unei
formații care visează încă la obținerea promovării.
„Din ce am văzut până acum, ne putem bate acolo sus.
Depinde doar de noi dacă reușim acest lucru, important este să
scoatem un rezultat bun la Petrolul. Dacă se întâmplă așa ceva,
putem spera la promovare. Sigur, cu condiția să fie ridicată acea
interdicție și să ne fie date punctele înapoi”
, a
încheiat Ionuț Bălan.

Sursa: sportarad.ro

Fechita Bogdan-Andrei 23 Mar. 2011, 12:07 Campionat
Pe aceeași temă