Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a declarat că
rezultatul dintre Universitatea Cluj și Dacia Mioveni, scor 2-1, în
etapa a XXIV-a a Ligii II, precizând că înfrângerea echipei sale
poate fi explicată prin plecarea antrenorului Marian Pană de la
argeșeni la ardeleni.
„Este foarte ciudat faptul că a plecat tocmai la
Universitatea Cluj, echipă cu care am fost în luptă directă pentru
promovare și care ne-a depășit în ultima etapă, după ce a câștigat
meciurile cu Baia Mare și CS Otopeni fără să joace. Acum se explică
și rezultatul dubios dintre Universitatea Cluj și Dacia Mioveni,
când am pierdut cu 2-1 printr-un gol primit în minutul 87. Mai
mult, am semnale certe că și rezultatul meciului FC Baia Mare –
Dacia, 1-1, (n.r. – în etapa a XXXII-a a Ligii II) a fost mai mult
decât dubios. Dacă la vremea respectivă nu mi-am putut explica cele
două rezultate, acum este clar pentru mine de ce Dacia nu a
promovat”, a afirmat Georgescu.
Primarul din Mioveni, care ocupă și funcția de președinte al
Consiliului de Administrație al clubului argeșean, a mai spus că
Marian Pană are un caracter îndoielnic. „Am aflat cu
surprindere că antrenorul Daciei Mioveni, Marian Pană, care se află
sub contract cu echipa noastră, a fost numit manager general la
Universitatea Cluj. Ca antrenor, Marian Pană are valoare, este
foarte bun, dar are un caracter îndoielnic… Spun îndoielnic,
pentru a nu folosi un cuvânt mai dur, potrivit pentru Marian
Pană”, a spus edilul din Mioveni.
Marian Pană a semnat un contract pe un sezon cu Universitatea
Cluj și, împreună cu antrenorul Cristi Dulca, se va ocupa de
pregătirea „șepcilor roșii”.
sursa: Mediafax