ASU Poli e respectuoasă cu AFC Hermannstadt înaintea meciului direct: „E principala candidată la promovare”. Timișorenii speră măcar la un punct la Sibiu

Marius ANGHEL 08 Sep. 2017, 13:17 Campionat

Victorioși în ultimele două etape, cu Academica Clinceni și CS Mioveni, jucătorii echipei ASU Poli vor avea la finalul acestei săptămâni un test și mai dificil. Timișorenii vor juca în deplasare la Sibiu, la o nou-promovată, însă nu la una oricare, ci chiar pe terenul actualului lider al Ligii 2 și una dintre cele mai puternice echipe din campionat. AFC Hermannstadt e adversarul trupei lui Bogdan Andone.

  • Meciul AFC Hermannstadt – ASU Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a 7-a a Ligii 2, se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, pe stadionul Municipal din Sibiu.

 

Antrenorul echipei timișorene a spus în conferința de presă de dinaintea meciului de la Sibiu că s-ar mulțumi și cu un punct cu AFC Hermannstadt. „Un meci dificil, întâlnim o echipă bună a campionatului, care a câștigat cinci meciuri din șase și, drept dovadă, ocupă prima poziție. Hermannstadt are un lot foarte puternic, un antrenor foarte bun, susținere totală din partea orașului, suporteri mulți la fiecare meci acasă… Mai avem două zile să ne pregătim pentru acest meci, avem și noi atuurile noastre și sper să facem sâmbătă un meci bun și să scoatem un rezultat pozitiv. Am mai spus-o, fiecare meci îl vom aborda la victorie. Asta nu înseamnă că dacă vom aborda meciul ofensiv e neapărat să câștigăm sau dacă jucăm defensiv, e musai să pierdem. Noi trebuie să jucăm cu ideile noastre, cu tactica noastră și să scoatem maximum din fiecare meci. Ne-ar mulțumi și un punct, bineînțeles, pentru că e un meci dificil”, a declarat, citat de Druckeria, Bogdan Andone.

Andone consideră că AFC Hermannstadt este principala favorită la promovarea în Liga 1, astfel că nu consideră o surpriză faptul că echipa lui Pelici a urcat pe primul loc în clasament. „Eu spun că e principala candidată la promovare. Am spus-o de la începutul campionatului, când am văzut ce transferuri s-au făcut acolo. Îl cunosc foarte bine pe Alex Pelici, un antrenor foarte bun, care cunoaște foarte bine campionatul Ligii a 2-a și și-a adus acolo jucătorii de care a avut nevoie, jucători cu care a mai lucrat”, consideră antrenorul echipei ASU Poli.

Pentru jocul de la Sibiu, echipa timișoreană nu se va putea baza pe Alin Ignea, accidentat din prima etapă, în timp ce situația lui Borislav Topic e în continuare în stand-by, deoarece nu s-a reușit încă legitimarea fundașului sârb care se pregătește de mai bine de o lună alături de echipă.

Crișanov: „Mergem încrezători la Sibiu, trebuie să ne mobilizăm foarte bine”

ASU Poli a plecat din această dimineață la Sibiu, acolo unde vor susține un antrenament la orele după-amiezii. Din lotul timișorenilor face parte și Alin Crișanov, mijlocașul considerând că echipa va reuși să se mobilizeze cu AFC Hermannstadt ca și în jocul cu CS Mioveni și poate obține un rezultat pozitiv pe terenul liderului.

„Întâlnim echipa de pe primul loc, dar să nu uităm că e vorba despre o nou-promovată. Mergem încrezători la Sibiu, trebuie să ne mobilizăm foarte bine, să avem aceeași determinare pe care am avut-o și la ultimul meci. Dacă vom reuși acest lucru, foarte probabil vom reveni cu un rezultat pozitiv. Atmosfera e foarte bună, avem un moral bun. Repet, dacă suntem concentrați, determinați, la fel ca la meciul cu Mioveni, probabil că va ieși bine”, a spus, citat de Druckeria, Crișanov.

Mijlocașul nu este însă atât de impresionat de sibieni și nu poate spune dacă nou-promovata este una dintre principalele favorite la promovare. „Rămâne de văzut. Nu îmi pot da cu părere deocamdată, pentru că au trecut doar șase etape. Dar având în vedere că au făcut achiziții foarte multe, au un antrenor tânăr, pe Alex Pelici, pe care îl cunoaștem cu toții, cred că pot spera la promovare”, a mai spus Crișanov.

„Nivelul e mult mai scăzut față de ce se juca în Liga a 2-a în urmă cu 10-15 ani”

La 39 de ani, Alin Crișanov s-a întors după o lungă absență la nivelul ligii secunde, iar runda trecută a redebutat la ASU Poli. „Un redebut în care, din păcate, nu am atins mingea. Nu e o problemă, cunoșteam mingile de la antrenament. Sper ca pe viitor să-mi aduc o contribuție mai importantă”, a declarat, cu umor, Alin Crișanov, care consideră însă că nivelul ligii secunde a scăzut mult față de perioada în care a mai evoluat la acest nivel. „Nici nu își au rost comparațiile, pentru că e clar, e vizibil, nivelul e mult mai scăzut față de ce se juca în Liga a 2-a în urmă cu 10-15 ani. Nu știu care e exact motivul, dar sper să-l aflăm, pentru a putea aduce nivelul înapoi la ceea ce era înainte”, a concis Crișanov.

Articol scris de Emanuel Titus Ilieși (Druckeria)

Marius ANGHEL 08 Sep. 2017, 13:17 Campionat
Pe aceeași temă