Arădenii au acuzat arbitrajul lui Marcu din prima repriză

30 Nov. 2009, 15:28 Campionat
Arădenii au acuzat arbitrajul lui Marcu din prima repriză

UTA a acuzat arbitrajul lui Florin Marcu din prima repriză a
întâlnirii cu Minerul Lupeni, considerându-l incorect. Arădenii au
luat foc după elimininarea foarte ușoară a lui Cornel Nădăban din
minutul 38, produsă după câteva intervenții neregulamentare ale
gazdelor, nesancționate de central.

„Au fost două faulturi și un henț la Omoduemuke,
toate nesancționate, înainte de faultul comis de Nădăban. Arbitrul
n-a acordat nimic, doar l-a eliminat pe Nădăban. Apoi, ne-au
deranjat multe decizii ale arbitrului din prima repriză. În repriza
a doua a fost corect”
, a spus Giovanni
Catanzariti.

Altfel, trecând peste hențul lui Omoduemuke reclamat de arădeni,
intrarea lui Nădăban putea să fie sancționată cu avertisment. Ionuț
Popa a luat foc în pauza meciului, având o serie de intervenții la
adresa propriilor jucători și a arbitrilor.

Articol scris de: Sebastian
ȘICLOVAN

30 Nov. 2009, 15:28 Campionat
Pe aceeași temă