Sportul Studențesc a suferit a treia înfrângere consecutivă în acest sezon de campionat, dar cu toate acestea rămâne pe primul loc în clasament. Jucătorii echipei bucureștene spun că problemele financiare ale clubului își pun amprenta și pe evoluția echipei.
„Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători experimentați, cu multe meciuri la liga I, Todoran, Croitoru. Au stat bine în teren. Ne-am tatonat unii pe alții. Am avut și noi ocazii. A fost acea lovitură liberă în care au marcat și apoi a fost mai greu pentru noi. S-au apărat mai mult, au jucat pe contratac. Echipă bună. FC Botoșani este peste Tulcea și Otopeni. Jucători mult mai buni. Tulcea și Otopeni s-au apărat în meciurile cu noi”, a spus Daniel Novac.
În plus, jucătorul Sportului susține că una din explicațiile faptului că liderul a pierdut ultimele trei partide de campionat este lipsa banilor. O parte dintre jucătorii Sportului nu și-au încasat banii de mai multe luni.
„Am avut și ghinion. Și lipsa banilor. Avem și noi unele probleme la club care sperăm să se rezolve. Sportul și FC Botoșani se vor bate la promovare. Celelalte să agață și ele. Nu știu exact situația fiecărui jucător. Unii au restanțe de câteva luni, unii nu au. Așa am înțeles pentru că nu prea vorbim de chestia asta. Mi-e greu și mie. Unde stau eu în București, e un drum foarte lung până la stadion. Necesită bani pentru benzină. Sperăm că se rezolvă. Ne-au spus că se rezolvă și cu stadionul. Sperăm ca din retur să fie altfel”, a adăugat Novac.
Sursa: Bt online
Foto: Eduard BLAGA