Cadouri pentru copii și bătrâni

26 Dec. 2009, 16:32 Liga 2

În Ajunul Crăciunului, oficialii clubului Petrolul Ploiești au
vrut să le facă o mică bucurie persoanelor pentru care soarta nu a
fost chiar atât de fericită. Valeriu Răchită, Alexandru Crângu,
Cristi Vlad și Octav Preda au împărțit cadouri copiilor de la
Centrul de Plasament din Plopeni și persoanelor în vârstă de la
Centrul de la Liliești. Oficialii „galben-albaștrilor” au făcut
primul popas la Plopeni, acolo unde le-au împărțit cadouri de Moș
Crăciun copiiilor aflați în acest centru. Micuții au primit fructe,
dulciuri, sucuri, dar și fulare în culorile Petrolului Ploiești.
„De acum vom fi suporterii Petrolului”, au spus
copiii, aceștia manifestându-și dorința ca, de la anul, să vină și
la meciurile formației ploieștene. „Vă așteptăm și
chiar o să vă ajutăm să veniți la meciuri. Ne bucurăm că am reușit
să vă aducem puțină bucurie în această perioadă”
,
le-a promis Alexandru Crângu.

De la Plopeni, petroliștii au mers la Centrul de Îngrijire și
Asistență de la Liliești, împărțindu-le pungi cu cadouri celor care
își petrec bătrânețea în acest centru. „Èšinem cu Petrolul
și vă dorim să promovați la anul”
, a fost mesajul de
mulțumire ce le-a fost transmis „galben-albaștrilor”.
„Am rămas impresionat de ceea ce am văzut, atât la
Plopeni, cât și la Liliești. Îmi pare bine că, prin gestul nostru,
le-am adus un pic de fericire acestor oameni”
, a spus
Vivi Răchită.

Sursa: fcpetrolul.ro

26 Dec. 2009, 16:32 Liga 2
Pe aceeași temă