Buzoienii le-au pus gând rău studenților ieșeni

30 Mar. 2012, 12:37 Liga 2

Codașa seriei, Gloria Buzău va avea astăzi o misiune extrem de dificilă în confruntarea de acasă cu CSMS Iași, echipă care încă mai speră la promovare. Cu toate acestea, buzoienii nu concep decât varianta victoriei și sunt hotărâți să dea totul pe teren pentru a opri în Crâng cele trei puncte puse la bătaie.

Antrenorul gazdelor, Mihai Ciobanu cataloghează formația din Copou drept una de forță având în componență jucători cu rezonanță, o susținere puternică precum și un conducător extrem de abil. „Suntem cu toții conștienți de dificultatea acestui joc mai ales că evoluăm împotriva uneia dintre protagonistele la promovare. Ne-am pregătit ca atare și sperăm ca la finalul partidei să ne bucurăm de un rezultat pozitiv. Trebuie să avem în vedere faptul că în etapa trecută, eșecul suferit de ieșeni pe teren propriu, nu a fost pe fondul unui joc dezordonat al unei echipe care nu a știut ce să facă, ci din altă cauză. Din câte am înțeles au avut două penaltyuri neacordate și au mai jucat și în inferioritate numerică”, a declarat Mihai Ciobanu.

Antrenorul Gloriei Buzău consideră că meciul cu CSMS Iași nu este unul capital însă echipa sa trebuie să acumuleze puncte pentru a face pași spre salvarea de la retrogradare.

„Mizăm pe ambiția și dorința noastră de victorie”

Atacantul gazdelor, Adrian Luiceanu este și el de părere că partida de astăzi va fi una extrem de grea, dar speră într-un rezultat pozitiv. „Jucăm împotriva unei formații puternice care vine să recupereze punctele pierdute în etapa trecută, dar suntem optimiști că putem face un meci bun. Mizăm pe ambiția și dorința noastră de victorie, deoarece Gloria Buzău este o echipă cu nume și nu merită acest loc în clasament.”,a punctat Luiceanu.

Pentru jocul de astăzi, antrenorul formației din Crâng nu va putea miza pe atacantul Martinescu, acesta fiind accidentat la genunchi.

Partida Gloria Buzău – CSMS Iași, contând pentru etapa cu numărul 18, se va disputa pe stadionul din Crâng cu începere de la ora 16.00.

Articol și foto de Adi SOARE

30 Mar. 2012, 12:37 Liga 2
Pe aceeași temă