„Vreau să ajung în Liga I”

06 Jan. 2010, 18:04 Bursa transferurilor

Atacantul orădean s-a prezentat azi la primul antrenament din
2010 pe care FC Bihor l-a susținut la baza proprie. „Plimbat” ba la
„U” Cluj, ba la Gloria Bistrița, Lukacs a declarat că și-ar dori un
transfer la Astra Ploiești, echipă care a demarat azi după amiază
tratativele pentru transferul golgheterului. Totodată, Lukacs a mai
spus că nu ar fi deranjat, în cazul în care cele două părți nu s-ar
înțelege, să rămână la Oradea.

„Sigur că m-ar bucura un transfer în liga I. Orice
jucător ar vrea să joace la cel mai înalt nivel, la fel și eu. Până
acum am citit doar că aș fi dorit de „U” Cluj, sau Bistrița, dar nu
a fost nimic adevărat. Mi-aș dori să evoluez pentru Astra, dar
acest lucru nu depinde de mine, ci de felul în care cele două părți
vor negocia. Rămânerea la Oradea nu ar fi un pas înapoi, ci
dimpotrivă, cred că m-ar ambiționa și mai tare, să devin golgheter
statut de care mă bucur în acest moment la FC Bihor”
,
a declarat Lukacs Raymond.

Surse apropiate clubului orădean spun că deși suma cerută pe
Lukacs este de 200.000 de euro, conducerea clubului ar agrea și un
împrumut până în vară a jucătorului, pentru 40.000 de euro.

Articol scris de Nicolae
Mihalcea

06 Jan. 2010, 18:04 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă