Principalul finanțator al FC Botoșani este optimist după transferurile realizate și este convins că roș-alb-albaștrii se vor lupta până în ultimele etape pentru locul doi în clasament. Oficialul botoșănean consideră că jucători precum Daniel Bălan sau Dinu Todoran vor avea un cuvânt greu de spus.
„Atât am putut aduce. Cornel a încercat și în vară. Când spui de Botoșani nu vin așa cu viteză la noi. Chiar mă bucur pentru Dinu Todoran, Daniel Bălan, care sunt fotbaliști. Sigur că ne doream mai mult la Botoșani dar la momentul acesta, toți care au vrut să vină la Botoșani i-am adus. Eu sunt optimist și am speranța că vom face un retur frumos. Este foarte important cum se leagă echipa”, a spus Valeriu Iftime pentru BT online.
Șfaițer: „Am vorbit și astăzi cu Gheorghiu”
Președintele clubului FC Botoșani încă speră să îl transfere pe mijlocașul Adrian Gheorghiu de la FC Vaslui. Fotbalistul a fost în cantonamentul de la Câmpulung dar nu a stat decât o zi deoarece Adrian Porumboiu, patronul formației FC Vaslui a decis să îl cheme din nou la echipă.
„Nu am avut jucători cu experiență, cu excepția lui Vali. În retur, având în echipă trei-patru jucători cu experiență, putem reuși împreună cu cei tineri să facem o echipă o echipă omogenă. Asta va depinde de atitudinea pe care o vor avea cei tineri”, a spus Cornel Șfaițer care a adăugat: „În momentul de față suntem 23 de jucători. Am vorbit și astăzi cu Gheorghiu. Este în lot cu FC Vaslui și vom vedea dacă vom reuși să îl cooptăm. Ar fi un câștig mare pentru FC Botoșani. E un jucător polivalent. Deocamdată este la Vaslui”.
Foto: Eduard Blaga