FC Botoșani se află într-un moment de cumpănă în acest sezon de SuperLiga României, riscând să retrogradeze în Liga 2, de unde a promovat în vara lui 2013. Așadar, la 11 ani după ce ajungea pe prima scenă a fotbalului românesc, formația din Moldova se poate întoarce în divizia secundă!
Botoșănenii au avut parte de un sezon slab, cu rezultate oscilante, negative, iar retrogradarea directă nu a fost deloc departe. Până la urmă, au reușit să le depășească pe FCU Craiova FC și FC Voluntari, care au retrogradat direct din acest sezon de primă ligă, formația pregătită de Bogdan Andone urmând să dea baraj cu CS Mioveni.
La limită a reușit FC Botoșani să evite ultimele două locuri din play-out-ul SuperLigii, având acum posibilitatea salvării. Aparent, are prima șansă în fața Mioveniului, iar primul meci îl va juca pe terenul propriu.
În ultimul duel din play-out, FC Botoșani a pierdut partida cu SC Oțelul, din deplasare, scor 0-2, iar apoi, la conferința de presă, Bogdan Andone a vorbit despre cum vede acest moment al echipei, chiar dacă înainte ca el să fie numit antrenor nimeni nu mai dădea șanse clubului din Moldova să se salveze direct.
Deși va întâlni, până la urmă, o formație dintr-un eșalon inferior, antrenorul Botoșaniului a afirmat că dubla va fi una dificilă, în care orice se poate întâmpla. Nu va trata de sus CS Mioveni, despre care a afirmat că își va juca șansa și va încerca să facă surpriza.
”Când am preluat echipa, în ianuarie, dacă ne spunea cineva că vom prinde barajul, oricare din club ar fi fost mai mult decât mulțumit. E păcat, am fost într-o situație destul de favorabilă, cu un punct astăzi (n.r. – cu SC Oțelul) am fi fost salvați direct, dar până la urmă trebuie să ne mulțumim.
Dumnezeu ne-a mai dat o șansă, trebuie să tratăm cu foarte mare atenție și seriozitate jocurile de baraj. Indiferent cu ce adversar joci, dacă nu ești la intensitate mare, nu ai o motivație extraordinară și atitudine, nu poți câștiga.
Au fost emoții mari (n.r. – cu SC Oțelul). Sincer, am cerut să nu fim informați (n.r. – despre rezultatele de pe celelalte stadioane). Știa rezultatele doar Mihai Roman, directorul sportiv. Am vrut ca jucătorii să fie concentrați la ce avem noi de făcut. (…)
La sfârșit, normal că băieții au venit să afle rezultatele. Normal că au fost emoții, un sezon întreg a depins de un singur meci, cu cinci echipe în pericol. Patru dintre contracandidatele noastre jucau acasă, noi am fost singurii care au jucat în deplasare, chiar pe un teren foarte, foarte dificil.
Era normal să fie emoții, trăiri, mai ales după rezultatul din această seară. Singura noastră șansă era ca rezultatele de pe celelalte stadioane să ne ajute să prindem locul de baraj”, a spus Bogdan Andone la finalul partidei cu SC Oțelul, conform Știri Botoșani.
Prudent în declarații a fost și patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime, care a afirmat că a fost un sezon foarte greu și slab pentru echipa sa, cu investiții importante, dar care se poate termina rău, cu retrogradarea în Liga 2.
Omul de afaceri este de părere că, teoretic, FC Botoșani nu ar trebui să aibă probleme cu CS Mioveni, dar că în fotbal se poate întâmpla orice și formația lui Constantin Schumacher, dacă prinde două zile bune, poate face surpriza!
”La ce situație am avut noi în luna noiembrie, este un ideal, un vis. Până la urmă trebuie să mulțumim tuturor celor care au jucat corect. Ăsta e fotbalul, de aia e frumos. Noi am făcut ieri o echipă slabă, ne-a bătut Galațiul pe niște greșeli ale noastre, dar nu mai contează.
După cum am jucat ieri, am mici emoții pentru că este meci de baraj dar sper să-l depășim! (n.r. – ieri v-ați gândit vreo clipă că puteți să picați?) Daaa! Aveam tensiunea doi! (n.r. – râde) Când au făcut 2-0 și a dat gol Craiova, am zis că până aici ne-a fost. Am văzut meciul cu asociații mei, undeva unde vedem noi meciurile, și nu vă povestesc ce emoții aveam și cât de tare ne-am bucurat că s-a terminat meciul la Voluntari.
În orice caz, ne mulțumim cu ce avem. Un an foarte, foarte prost fotbalistic. Cheltuieli foarte mari, pentru că locul în clasament nu dă foarte mulți bani din drepturile TV, știți foarte bine că bani de la autoritățile locale nu avem, așa că e greu să ții o echipă în Liga 1 așa cum o facem noi. Dumnezeu ne-a ajutat, sper s-o scoatem din nou și să fim în Liga 1 anul viitor.
Sunt două meciuri, suntem mai buni ca ei, teoretic. Dar nimic nu e simplu astăzi, sunt meciuri complicate, trebuie să fim foarte, foarte atenți ca să ne facem viața ușoară”, a spus Valeriu Iftime pentru Sport.ro.
Conform programului stabilit luni, 13 mai, de către Federația Română de Fotbal, în manșa tur, meciul FC Botoșani – CS Mioveni a fost programat vineri, 17 mai, de la ora 20:00, iar Dinamo – FK Miercurea Ciuc va avea loc luni, 20 mai, tot de la ora 20:00.
Retururile, care se vor disputa pe terenurile formațiilor din Liga 2, vor avea loc la o săptămână după prima manșă, iar datele și orele exacte vor fi comunicate zilele următoare.
Foto: FC Botoșani și Valentin Munteanu (Sport Pictures)