Noul atacant al lui FC Hunedoara, Ovidiu Istinie a jucat miercuri 45 de minute în amicalul cu Europa Alba Iulia (3-1), nu a înscris niciun gol, însă a scos penalty-ul din care Lucian Todea a deschis scorul.
Vârful de 29 de ani, care în tur a evoluat pentru gruparea de Liga a II-a, Juventus București, nu consideră transferul la Hunedoara un pas înapoi în cariera sa și crede că FC are toate atuurile pentru a promova chiar la finalul actualului sezon. Istinie spune că a acceptat oferta Hunedoarei ispitit de obiectivul echipei, dar și de posibilitatea de a lucra din nou cu antrenorul Aurel Șunda, sub comanda căruia s-a mai aflat la Jiul Petroșani în Liga 1.
#Istinie despre:
-Fotbalistul Istinie…
„La vârsta mea nu mai sunt un jucător de perspectivă, ci unul cu experiență solicitat de echipe cu obiective ferme. La Hunedoara am găsit o nouă provocare”, spune Istinie care a reușit în cariera sa două promovări cu Jiul Petroșani în Liga 1 în 2005 și FC Olt în Liga 2 în 2011!
-Despre șansele lui FC Hunedoara de a promova…
„Se poate! Avem un lot bun coordonat de un staff tehnic format din oameni profesioniști”
-Ce și-a propus pentru retur…
„Să dau cât mai multe goluri și să promovez în Liga a doua cu FC Hunedoara. Voi fi la fel de bucuros dacă voi da o pasă de gol unui coleg într-un meci decisiv”
FC Hunedoara mai dă un test
FC Hunedoara va susține, mâine, de la ora 11:00 un nou joc amical, al treilea din intersezon, în deplasare cu Național Sebiș (locul 12 cu 16 puncte în C5). În precedentele două teste FC Hunedoara a pierdut la Nova Becicherecu Mic, scor 0-1, și a învins, scor 3-1, pe Europa Alba Iulia (Liga a IV-a Alba).
Articol scris de Sami Tamaș