Mădălin Smaranda are parte de o concurență reală, după ce „Bătrâna Doamnă” a reușit să-l convingă pe Remo Amadio să vină sub formă de împrumut la Arad. Goalkeeperul de 23 de ani a semnat pe patru sezoane cu CFR Cluj în iarna acestui an, însă nu a reușit să se impună în fața lui Nuno Claro sau Mihai Mincă și nu a prins niciun meci oficial în tricoul „feroviarilor”.
Luând referințe despre el, utiștii au insistat pe lângă șefii din Gruia să-l lase pe Amadio cel puțin până în vara anului viitor la echipa „textilistă”. „Fotbalistul a semnat în această seară, iar de mâine se va prezenta la antrenamente cu Dan Țapoș. Băiatul e foarte cumsecade, vrea să facă performanță și i-a plăcut proiectul nostru. Dacă promovăm, sunt șanse mari ca Amadio să continue cu noi. Există și posibilitatea ca CFR-ul să îl vândă mai departe, iar în acest caz UTA va avea un procent din suma de transfer„, ne-a mărturisit președintele „alb-roșiilor”, Giovanni Catanzariti.
Exact în urmă cu un an, în Calea Aurle Vlaicu ajungea în alt portar italian. Raffaele Ioime a făcut doar două-trei meciuri bune, iar în iarnă arădenii au renunțat la serviciile sale. Amadio are un fizic impozant la cei 1,95 metri ai săi, în cariera sa el mai evoluând la Pescara, Fidelis Andria și Cassino. Bineînțeles, UTA a renunțat la Andrei Vlad, care sosise să-l înlocuiască pe Curileac.
Sursa: SportArad