După despărțirea de Alin Șeroni, UTA s-a întors pe piață pentru un fundaș central de gabarit și l-a identificat în Radu Crișan. „Operațiunea” nu a fost deloc simplă, căci fotbalistul de 1,97 metri era împrumutat de Astra la Dunărea Călărași până în vară, dar conducerea „Bătrânei Doamne” a reușit să ducă totul la bun sfârșit pentru arădeni. De altfel, chiar site-ul oficial al echipei la care activează ca „secund” arădeanul Cristi Todea confirmă despărțirea de unul dintre titularii săi în turul campionatului, dezvăluind și viitoarea sa destinație – UTA.
Puternicul fotbalist a ajuns deja la Arad și va participa la primele antrenamente sub comanda lui Laszlo Balint, dar va fi și prezentat oficial de clubul la care va evolua, cel puțin până la finele campionatului, sub formă de împrumut de la Astra. La UTA se reîntâlnește cu Romario Moise, împrumutat și el de la gruparea giurgiuveană până în iunie 2020.
„Mă bucur că am ajuns la un club mare, de tradiție, cu suporteri fanatici, îmi doresc să pun umărul la promovare”, au fost primele cuvinte ale lui Crișan după ce a semnat cu UTA.
Născut la Turda pe 27 aprilie 1996, Radu Crișan a bifat 1620 de minute oficiale în 18 de partide pentru Dunărea Călărași în prima parte a stagiunii 2019-2020. De altfel, a fost printre cei mai utilizați fotbaliști de către Cristi Pustai, având și două goluri marcate în contul Dunării.
Radu Crișan a început fotbalul acasă, la Turda, după care a trecut în curtea Universității Cluj, cu care a și debutat pe scena eșalonului secund. În 2016 a fost acontat de Astra, care l-a împrumutat la Academica Clinceni (14 jocuri / 2 goluri în turul sezonului 2016 – 2017) și FC Hermannstadt ( 36 de jocuri și 3 goluri marcate din iarna lui 2017 până în vara lui 2018). A jucat în 9 partide și pentru Astra, în Liga 1, în stagiunea 2018 – 2019, fără să marcheze vreun gol.
A evoluat pentru FC Hermannstadt și în finala Cupei României, în 2018, pierdută de sibieni cu 2-0 în fața celor de la U Craiova. Are, în schimb, în palmares o Supercupă a României, cu Astra.
„Mă bucur că s-a reușit perfectarea împrumutului lui Radu, aveam nevoie să căpătăm consistență pe poziția respectivă. Are experiența unei promovări (n.n. cu Sibiul), cunoaște Liga a 2-a, a fost unul dintre fundașii cu evoluție constant bună în sezonul de toamnă. Prin calitățile și caracterul lui ne va ajuta să rămânem acolo unde suntem. Avem niște criterii în ceea ce privește selecția jucătorilor, iar Radu sunt convins că se va integra foarte repede în grupul nostru. Am încredere că va depune toate eforturile să câștige un loc de titular”, a vorbit și antrenorul principal Laszlo Balint despre Crișan.
Crișan ridică la trei numărul fundașilor centrali seniori din lotul UTA-ei, concurența pentru un loc de titular fiind mare cu Florin Ilie și Cristi Melinte. Antrenorii arădenilor mai contează și pe juniorul Eric Pașcu, dar, la nevoie, în centrul defensivei mai poate evolua și Cristi Pușcaș, care ar trebui să revină pe gazon după operația la tendon suferită în vara anului trecut.
Sursa: Sport Arad