Unul dintre golgheterii Clinceniului s-a transferat în Liga 1

După un sezon bun în campionatul recent încheiat al Ligii 2, Alexandru Cătălin Neagu (23 ani) nu va mai continua la FC Academica Clinceni, ci va face pasul în Liga 1. Aici, mijlocașul de picior stâng nu se va afla la debut, deoarece a apucat să joace în prima ligă în 2012, pe când era în lotul celor de la Pandurii Târgu Jiu.

Neagu, care în sezonul trecut a jucat în 32 de meciuri pentru echipa din Clinceni, pentru care a și reușit 11 goluri, a semnat pe trei ani cu CFR Cluj. Mutarea a fost anunțată de agentul fotbalistului, Bogdan Apostu, pe pagina personală de Facebook, acesta fiind cel care l-a adus la Clinceni pe când era manager general al clubului. Neagu poate acoperi toate posturile de la mijlocul terenului, fiind un jucător polivalent.

„Alexandru Neagu, unul dintre pariurile mele de viitor, a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani de zile cu fosta campioană a României, CFR Cluj, câștigătoarea Cupei României în acest an. Baftă Alexandru!”, sună anunțul lui Bogdan Apostu.

În cariera sa, Alexandru Cătălin Neagu a mai jucat la juniorii lui Murcia (Spania), apoi a venit în țară, unde a debutat în Liga 1 la Pandurii, ulterior fiind împrumutat sau cedat definitiv către UTA, CSM Râmnicu Vâlcea sau SCM Pitești.

Pe aceeași temă