Unirea Târgu Mureș

11 Jun. 2010, 08:20 Bursa transferurilor
Unirea** Târgu Mureș

Nou promovata din Tg. Mureș caută întăriri în curtea
retrogradatei din Alba Iulia. Adrian Falub, fost tehnician pe
Cetate, i-a pus pe Adrian Olah (29 de ani), Florin Dan (31 de ani)
și Călin Cristea (22 de ani) în capul listei de achiziții.

Dacă Olah și Dan ar agrea un transfer sub comanda lui Falub,
Cristea are șanse mici să ajungă la FCM, deoarece Unirea cere pe el
minim 300.000 de euro. Până acum, singurul dintre cei trei care a
discutat despre un transfer cu șefii echipei mureșene este Florin
Dan, care e liber de contract. „Da, am avut o discuție
de principiu cu cei de la Târgu Mureș, iar zilele viitoare vom
intra în detalii. Mai aștept până atunci și alte oferte. Dacă voi
alege să merg la FCM va fi și fiindcă acolo este domnul Falub
antrenor”
, a admis „Baggio”.

În schimb, Olah, care este originar chiar din Tg. Mureș, susține
că nu a fost contactat de nimeni de la FCM pentru un transfer.
„Nu am vorbit cu nimeni de la Târgu Mureș, dar recunosc
că aș vrea să joc în orașul meu natal, mai ales că echipa a revenit
după atât de mult timp în Liga I. În plus, aș lucra iar cu domnul
Falub, cu care am mai colaborat și la U Cluj, și la Alba Iulia.
Dacă va veni o ofertă, voi discuta cu cei de la Alba să mă lase să
plec. Sunt sigur că ne vom înțelege”
, a spus Olah,
care mai are un an de contract cu Unirea.

Al treilea jucător râvnit de FCM, Călin Cristea, are șanse mici
să ajungă la Tg. Mureș. Internaționalul de tineret, care este
curtat și de FC Vaslui, nu poate părăsi Unirea pentru o sumă mai
mică de 300.000 de euro. Totuși, în cazul în care Alba nu va primi
o ofertă concretă pentru Cristea din altă parte, este posibil ca
mijlocașul să fie cedat sub formă de împrumut pentru șase luni la
FCM.

Ce au făcut cei trei jucători anul trecut la
Alba

Meciuri Integralist Goluri

Adrian Olah 30 19 1
Florin Dan 30 20 7
Călin Cristea 29 14 4

articol scris de Daniel
LUP

11 Jun. 2010, 08:20 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă