Transfer notabil pentru gruparea clujeană Unirea Jucu, cea care l-a achiziționat pe fostul fotbalist al Olimpiei Satu Mare, Adrian Sabău. În sezonul recent încheiat, fundașul în vârstă de 22 de ani a fost unul dintre cei mai buni jucători de la FC Zalău.
În vara anului trecut, FC Zalău transfera trei jucători de la Olimpia Satu Mare: Vasile Roghină, Ervin Kinczel și Adrian Sabău. Cei trei sătmăreni s-au acomodat încă de la început, iar Adrian Sabău (n. 11 aprilie 1993) a fost unul dintre cei mai buni elevi ai antrenorului Călin Pop.
Cum tranzacția s-a derulat pe o perioadă de un an, fundașul în vârstă de 22 de ani și-a încheiat conturile în această vară. Cu toate acestea, Sabău a rămas în cărți pentru o nouă colaborare, cu atât mai mult cu cât și jucătorul s-a simțit foarte bine la poalele Meseșului.
Ofertat de mai multe formații, acesta a declarat că prima opțiune ar putea fi tot FC Zalău, dar numai dacă „alb-albaștrii” au ca obiectiv promovarea. Cum problemele legislative din România au afectat și gruparea sălăjeană, Adrian Sabău a dat curs altei formații. Astfel, miercuri după-amiază, fostul jucător al Zalăului a semnat un contract pe două sezoane cu Unirea Jucu!
Vezi AICI o declarație a jucătorului despre transfer, dar și despre viitorul său fotbalistic
Trebuie spus că Adrian Sabău a făcut junioratul la AS Viitorul Satu Mare – gruparea condusă de Zoltan Ritli, dar și la Olimpia Satu Mare, acolo unde a făcut și saltul la echipa mare. Cu Adrian Sabău în teren, „Oli” a promovat în liga secundă, unde fundașul a bifat mai multe meciuri, până când a venit la Zalău.
Pentru Unirea Jucu, aceasta ar fi a doua achiziție a verii, după ce atacantul Andrei Moldovan a semnat un contract pe două sezoane, în cursul săptămânii trecute.