Un nou transfer la UTA! Arădenii l-au luat pe Romario Moise de la Astra: „Sunt obișnuit cu presiunea și cu performanța, deci știu ce înseamnă o astfel de luptă”

Un nou transfer la UTA!** Arădenii l-au luat pe Romario Moise de la Astra:

UTA are punctaj maxim după primele trei etape și nici nu a primit vreun gol de la adversare, pe toate învindându-le cu 3-0, însă Laszlo Balint și-a dat repede seama care sunt punctele sensibile are echipei și a mai cerut transferuri. După plecarea atacantul israelian Amir Khalaila (22 de ani) l-a adus pe Alexandru Ioniță (30 de ani), iar joi seară l-a prezentat pe Romario Moise (23 de ani), mijlocaș dreapta de la Astra.

Conducerea clubului UTA, prin agentul Bogdan Apostu, a reușit să ajungă la un acord cu Astra pentru împrumutul lui Moise până la finalul sezonului.

Jucătorul originar din Ploiești a evoluat până acum doar la Astra, fie la echipa secundă, fie la prima, unde, de exemplu, în sezonul trecut, a evoluat în 21 de meciuri, în 11 ca titular, și a înscris două goluri. În acest campionat a prins 120 de minute în trei meciuri.

„Sunt bucuros că am ajuns la o echipă importantă în fotbalul românesc. Știu că UTA este campioana provinciei, am venit aici cu sufletul deschis, cu gândul de a face performanță și de a readuce UTA acolo unde îi este locul. La Arad voi lucra cu un antrenor de top, care își dorește să câștige mereu, iar asta nu poate decât să mă motiveze. Sunt obișnuit cu presiunea și cu performanța de la Astra, deci știu ce înseamnă o astfel de luptă. Sunt pregătit să pun umărul la revenirea clubului pe prima scenă a fotbalului românesc”, au fost cuvintele lui Romario Moise, imediat după semnarea contractului.

Moise va ajunge astăzi la Arad și va susține primul antrenament în tricoul noii sale echipe. UTA joacă mâine, de la ora 11:00, în deplasare la Timișoara, pe arene Electrica, cu Ripensia.

Pe aceeași temă