Ultimul mohican al albaiulienilor!

Ultimul mohican** al albaiulienilor!

Cel mai vechi component al grupării din Cetatea Marii Uniri a
lăsat Alba pentru a juca în Liga I cu Pandurii Tg. Jiu. La 22 de
ani, Călin Cristea a fost de mai bine de o jumătate de deceniu
piesa de rezistență a uniriștilor.

Mijlocașul albaiulian a fost unul dintre cei mai constanți jucători
ai Unirii Alba Iulia, în sezonul trecut al Ligii I, ajungând la
lotul național de tineret. Șase luni au trecut de la ultimul sau
meci în prima ligă, disputat la Alba Iulia tocmai împotriva echipei
Pandurii Tg. Jiu, acolo unde s-a transferat înainte de Crăciun.
Dorit la echipa de antrenorul Petre Grigoraș, Cristea a semnat un
contract pe trei ani și jumătate cu gorjenii, clubul unirist
primind în schimb suma de 70.000 de euro. Alba deține și 30 % din
drepturile federative ale jucătorului. „Mi-am dorit
enorm de mult să revin în prima ligă după ce Unirea a retrogradat
și am fost foarte bucuros când am aflat că sunt dorit la Pandurii.
Sper să mă acomodez cât mai repede. Am mai jucat cu mai mulți
olteni și la națională. Nu cred că voi avea
probleme”
, spune Cristea, ce îi va avea din nou
colegi pe Chiricheș și Grecu, cu care a jucat la „tineret”.

„M-am
simțit excelent la Unirea!”

Fostul internațional de tineret a vorbit și despre perioada de la
Unirea Alba Iulia. „M-am simțit excelent în cei cinci
ani petrecuți aici, iar pentru mine a fost o experiență frumoasă,
mai ales că am jucat pentru echipa din orașul natal. Am multe
amintiri plăcute, dar cea mai importantă realizare a mea a fost
promovarea în Liga I”
, a declarat Cristea, care a
renunțat la banii ce îi avea de primit pentru decembrie, în schimb
condiția sa a fost să-și primească de la Unirea alte patru rate
contractuale restante. „La modul general nu regret
nimic. Nu îmi place să mă uit în trecut, dar totuși îmi pare rău că
nu ne-am putut salva de la retrogradare în sezonul
trecut”
, a mai precizat cel care juca la Alba cu
numarul 14 pe tricou.

„Sper să
fiu motivat, vreau să joc la Pandurii!”

Cristea speră ca noul an să-i aducă cât mai multe prezențe în
tricoul noii sale echipe. „Îmi doresc să fiu sănătos,
să joc cât mai mult la Pandurii și să ajut echipa să-și
îndeplinească obiectivul. Mă bucur că domnul Grigoraș are încredere
în mine și sper să fiu motivat. Voi încerca să-mi fac treaba cât
mai bine și sper să avem rezultate bune. Echipa s-a mișcat bine în
ultima parte a turului, chiar au făcut meciuri foarte
bune”
, a mai declarat fostul mijlocaș al
„alb-negrilor”, ce va pune umărul în retur la salvarea gorjenilor
de la retrogradare.

Echipa antrenată de Petre Grigoraș a adunat 18 puncte în prima
jumătate a sezonului și ocupa locul 16, retrogradabil. Reunirea
lotului a fost fixată pentru 9 ianuarie.

„Cristea era o necesitate pe postul acelă și e bine că s-a realizat
acest transfer. Sper ca el să vină cu dorința de a nu se mai
întoarce în Liga a doua de unde l-am luat. Călin știe ce înseamnă
să joci în Liga I, unde s-a descurcat bine la Alba Iulia, și sunt
convins că va face tot posibilul să se integreze și să-și câștige
postul de titular la Pandurii”
, Petre Grigoraș,
antrenor Pandurii Târgu Jiu.

15
goluri a marcat Călin Cristea în cei cinci ani
petrecuți la echipa din orașul său natal

A trecut
prin mâinile a 11 antrenori!

Cornel Țălnar, Neluțu Popa, Constantin Cârstea, Mihai Zamfir,
Adrian Bicheși, George Ciorceri, Aurel Șunda, Adrian Falub, Blaz
Sliskovic, Marius Baciu și Adorian Himcinschi sunt tehnicieni pe
care i-a prins Călin Cristea pe banca Unirii Alba Iulia. Mijlocașul
mărturisește că fiecare dintre aceștia și-a pus amprenta asupra
carierei sale. „Toți antrenorii care i-am avut până
acum la Alba au ajutat la evoluția mea ca jucător. De la fiecare am
avut ceva de învățat și cu toți am avut o relație foarte bună.
Falub și-a pus cel mai mult amprenta în stilul meu de
joc”
, povesteste Cristea, cel ce a purtat în ultima
vreme banderola de căpitan a echipei sale de suflet.

La 17 ani
testase deja primele trei ligi: A, B și C!

Deși extrem de tânăr, Călin Cristea anunța calități deosebite încă
de la începuturile carierei. La 15 ani și 11 luni a debutat în
Divizia B, în meciul Tricotaje Ineu – Minaur Zlatna 1-3 (10 aprilie
2004), iar în sezonul următor a evoluat în Divizia C, tot sub
comanda antrenorului Fane Fogoroși, la Metalul Aiud, ambele
conjudețene fiind formații satelit ale Unirii Alba Iulia, ce activa
în Divizia A (în perioada 2003-2005). În ultima etapă a sezonului
2004/2005, Cristea a bifat prima prezență în prima ligă, la
întâlnirea Farul – FC Unirea 4-0 (ardelenii fiind deja
retrogradați). În ultimii ani, micuțul jucător de bandă stângă a
fost curtat de echipe precum Steaua, Dinamo, Rapid sau CFR Cluj,
iar în vara trecută a fost la un pas să semneze cu FC Vaslui,
moldovenii fiind dispuși să plătească „alb-negrilor” suma de
200.000 de euro.

Rival
Alba Iulia solicită grila de formare!

Călin Cristea a învățat ABC-ul fotbalului la echipa de juniori a
clubului Monolit Alba Iulia (transformat apoi în Rival Alba Iulia),
fiind descoperit de către antrenorul Iosif Luca. „Lui
Călin eu i-am pus ghetele de fotbal în picioare și pot spune că
este cel mai promițător fotbalist pe care l-am avut, un
> autentic. L-am remarcat în curtea școlii,
avea 9-10 ani, era un pic grăsuț, încă de la primele antrenamente
mi-am dat seama că avea talent cu carul și l-am pus să joace la o
grupă mai mare cu doi ani. A intrat rapid în vederile loturilor
naționale ale copiilor născuți în anul 1988”
,
povestește antrenorul în vârstă de 76 de ani, care l-a avut elev în
trecut și pe tatăl lui Călin.

Ulterior, la 14 ani, dorința fotbalistului albaiulian a fost să
facă pasul la echipa fanion a județului, acesta intrând sub comanda
lui Neluțu Popa la Unirea Alba Iulia. La aflarea veștii că fostul
său elev va juca din nou la o echipă din Liga I, antrenorul Iosif
Luca s-a arătat extrem de fericit și afirmat că FC Unirea va trebui
să-i plătească așa zisa „grilă de formare” a jucătorului.
„Voi face demersurile la FRF și voi depune documentația
necesară, iar conform regulamentului Unirea va fi nevoită să
plătească grila de formare. Nu știu exact suma, dar cred că undeva
în jur 3-4000 de euro. Nu am vorbit încă cu cei din conducere, dar
sunt convins că nu vor fi probleme”
, a declarat Luca,
originar din Alba Iulia.

„Nu am cum să uit perioada când am început să joc
fotbal la Rival și îmi amintesc cu plăcere de acele vremuri. La
început am jucat fundaș central, țin minte că în primul an am fost
la mai multe turnee în țară, apoi trei ani la rând am participat cu
echipa domnului Luca la un turneu în Danemarca”
, și-a
amintit Călin.

Articol scris de Lucian
Danciu

Pe aceeași temă